Dezvoltatorul imobiliar Skanska a vândut clădirea de birouri Equilibrium 1 din Capitală către Gordiusz Private Equity Fund, un fond de investiţii administrat de grupul Granit Asset Management, controlat Istvan Tiborcz, ginerele premierului maghiar Victor Orban.
Tranzacția a fost confirmată de compania de consultanță imobiliară Colliers și de către casa de avocatură PeliPartners, companiile care au asistat dezvoltatorul imobiliar Skanska în procesul de vânzare.
“Ne bucurăm că am fost alături de Skanska și în această tranzacție, așa cum am făcut-o de-a lungul anilor. Este un client cu care am construit o relație solidă, bazată pe încredere. Clădirile Skanska sunt puncte de reper in Bucuresti”, a declarat Oana Bădărău, Partner, Head of Real Estate în cadrul PeliPartners, într-un comunicat remis redacției.
Tranzacția este evaluată la peste 50 de milioane de euro și vine la puțin timp după ce Granit Bank, parte a grupului controlat de ginerele lui Viktor Orban s-a lansat în România.
„Equilibrium 1, una dintre cele mai moderne clădiri de birouri din zona Floreasca-Barbu Văcărescu, trece din portofoliul dezvoltatorului suedez Skanska către fondul de investiții Gordiusz Private Equity, administrat de Granit Asset Management, într-o tranzacție în care Colliers a fost consultantul vânzătorului. Achiziția subliniază interesul investitorilor pentru active de birouri premium, cu chiriași de top și randamente stabile pe termen lung”, se arată și într-un comunicat al companiei de consultanță Colliers.
Tranzacțiile imobiliare ar putea depăși pragul de 1 miliarde euro în acest an
Situată în zona Floreasca-Barbu Văcărescu, una dintre cele mai dinamice piețe de birouri din București, Equilibrium 1 este o clădire de clasă A, care oferă aproximativ 21.000 de metri pătrați de spațiu închiriabil, dintre care 20.000 de metri pătrați sunt spații de birouri, 730 de metri pătrați spații comerciale și 260 de metri pătrați spații de depozitare. Finalizată în 2019, proprietatea dispune de 198 de locuri de parcare subterane și 44 de locuri de parcare exterioare, un avantaj important pe piața clădirilor de birouri premium din București.
„Tranzacția Equilibrium 1 subliniază atractivitatea pieței de birouri din București și preferința investitorilor pentru active moderne, eficiente energetic și bine poziționate. Proprietatea oferă un mediu de lucru de înaltă calitate și o comunitate puternică de chiriași, ceea ce o transformă într-un activ strategic pentru orice portofoliu de investiții pe termen lung. Aceasta este a doua tranzacție cu o clădire de birouri «prime» de anul acesta, ambele atrăgând investitori noi în România - un semnal foarte pozitiv privind atractivitatea pieței noastre de capital”, a declarat Robert Miklo, Head of Capital Markets la Colliers.
Clădirea are un grad de ocupare de 100% și deține certificarea LEED Platinum (2019), asigurând standarde ridicate de sustenabilitate și confort pentru chiriași. Locația sa premium oferă acces facil la mijloacele de transport în comun și o gamă variată de facilități urbane.
Piața românească de investiții imobiliare a încheiat 2024 cu un volum total de tranzacții de 750 de milioane de euro, înregistrând cea mai mare creștere a activității tranzacționale dintre cele șase economii majore din Europa Centrală și de Est.
Pentru 2025, consultanții Colliers anticipează un an dinamic, susținut de un portofoliu solid de tranzacții în curs și ar putea ajunge la peste 1 miliard de euro. Negocierile aflate în derulare, estimate la aproximativ 500 de milioane de euro, indică perspective favorabile, cu volume investiționale care ar putea depăși nivelurile din 2024.