GALERIE FOTO | Cum arată și cât costă apartamentele dintr-un proiect rezidențial accesibil din Capitală

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Gallery Vezi Galeria (135)

GALERIE FOTO | Cum arată și cât costă apartamentele dintr-un proiect rezidențial accesibil din Capitală

Cuprins Articol:

Continuăm seria vizitelor în proiectele imobiliare din Capitală, iar de această dată am ajuns în vizită în proiectul HILS Brauner, din vecinătatea zonei comerciale Pallady, unde se găsesc magazinele Leroy Merlin, Auchan, IKEA, Jumbo și toate celelalte din zonă.

În proiect nu mai sunt chiar atât de multe apartamente de vânzare, dezvoltatorul sperând să ajungă în curând la un grad de vânzare de 100% a unităților disponibile.

Cu ocazia acestei vizite am văzut o garsonieră, două apartamente de 2 camere cu configurații diferite și un apartament de 3 camere. Veți putea vedea poze cu toate cele patru apartamente în galeria foto de AICI.

Proiectul Brauner este compus din 8 blocuri și un total de 1.336 de apartamente, cărora li se adaugă 1.363 de locuri de parcare, spații verzi și locuri de joacă pentru copii.

Proiectul se află cam între două stații de metrou (Nicolae Teclu și Anghel Saligny) și lângă o zonă plină de magazine importante, printre acestea Auchan, XXX Lutz, Leroy Merlin, Lidl, IKEA, JYSK, Jumbo, Dechatlon, Dedeman și Metro.

Proiectul rezidențial ridicat de HILS Development, compania omului de afaceri Ionuț Negoiță, s-a dorit a fi unul pe un segment mai accesibil de preț, așa că, și în prezent, prețurile încep undeva la 64.000 de euro + TVA pentru garsoniere și ajung undeva la 290.000 de euro + TVA pentru duplexuri.

Am vizitat apartamentele de prezentare, unele dintre ultimele unități disponibile pentru vânzare în complex.

Cum arată o garsonieră în Brauner

(Garsonieră HILS Brauner - sursa foto: Wall-Street.ro)

Am intrat într-o garsonieră de tip 1G, care are, de la intrare, în partea dreaptă, o baie dotată cu cadă, urmată de un mic spațiu care joacă rol și de cameră de zi și dormitor, între baie și bucătărie, ca un separeu în care poți să te bucuri de intimitate.

Lângă bucătărie este și o mică zonă de dining pentru a lua masa, dar ar putea fi amenajată și ca spațiu de birou sau de lucru.

În total, apartamentul are o suprafață utilă de 31,53 mp la care se adaugă și 9,57 mp de balcon.

Prețul pentru o asemenea garsonieră era la circa 68.000 euro + TVA.

Cum arată un apartament cu 2 camere

(Apartament cu două camere (2B) în HILS Brauner - sursa foto: Wall-Street.ro)

Am vizitat două unități cu două camere în Brauner. Primul, un apartament de tip 2B, care dispune de o suprafață utilă de 44,26 mp, la care se adaugă un balcon de 6,04 mp.

De la intrare, în partea din stânga se găsește o baie dotată cu cadă. Pe aceeași parte, urmează dormitorul care are acces spre balcon.

Pe partea dreaptă de la intrare se găsește o zonă de dining, living-ul și bucătăria, toate într-un spațiu deschis.

Amenajarea ar putea fi modificată astfel încât masa să fie tot în zona bucătăriei, iar în locul unde se află masa să fie amenajat un spațiu de lucru sau un birou.

Prețul pentru un asemenea apartament este undeva la 84.000 euro + TVA.

Celălalt tip de apartament cu două camere, tip 3B, este puțin mai mare, având 45,28 mp și un balcon ceva mai mare, de 7,56 mp.

De la intrare, pe partea dreaptă, acest apartament are o zonă de living și dining în același spațiu. Din living se poate face ieșirea pe balcon. În stânga acestei zone se află, față în față, o baie și o bucătărie închisă. Baia dispune cadă.

Dincolo de bucătărie și baie, printr-un hol se ajunge în dormitorul care este foarte mare și în care este loc să-ți amenajezi, pe lângă pat și un spațiu de lucru.

Prețul acestui tip de apartament este de 94.000 de euro + TVA.

Cum arată un apartament cu 3 camere

(Apartament cu trei camere (2B) în HILS Brauner - sursa foto: Wall-Street.ro)

Apartamentul de 3 camere, de tip 5B, vine cu două băi, ambele aproape de cele două dormitoare care sunt și ele aproape unul de celălalt.

De la intrare se ajunge imediat în living, care are accesul către balconul de 10 mp pătrați. La interior apartamentul are o suprafață utilă de 69,74 mp. Una dintre băi este dotată cu cadă, iar cealaltă are cabină de duș.

Ambele dormitoare sunt destul de spațioase și beneficiază de suficientă lumină naturală, dar niciunul nu are acces pe balcon. Bucătăria se află între ceea ce poate fi camera copilului și living.

Prețul pentru un asemenea apartament este în jurul a 139.000 euro + TVA.

Personalizate pentru tine