Cum sprijină Biserica Ortodoxă Română eforturile statului în criza coronavirus

În România numărul locașurilor de cult (bisericilor) depășește 27.000, comparat cu sub 600 de spitale, dintre care doar 367 de stat, conform datelor INS. Biserica Ortodoxă Română (BOR) este scutită de mare parte din taxe și, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, aceasta NU aparține vreunei autorități pământești. Cum sprijină, totuși, BOR eforturile statului român în lupta sa de a preveni răspândirea epidemiei de Coronavirus?

”Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”. Este o declarație făcută recent de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, una devenită deja faimoasă.

Cu toate acestea, BOR nu se jenează să primească și să ceară ”bani pământești” pentru construirea de biserici, și în special pentru megalomaniaca Catedrală a Mântuirii Neamului, primind până în prezent de la primării, inclusiv de la Primăria Generală a Municipiului București, condusă de Gabriela Firea. Până la finalul anului trecut, Catedrala a ”înghițit” circa 150 de milioane de euro, dintre care estimările făcute indică 121 de milioane de euro de la statul ”pământesc” român.

Am întrebat reprezentanții BOR ce oferă și cum se implică, pecuniar dar și logistic, în eforturile de contracarare a coronavirus.

În contextul epidemiei cu noul Coronavirus (COVID-19) în care se preconizează creșterea accentuată a numărului solicitărilor de asistență din partea persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu, în situații excepționale, cum ar fi persoanele vârstnice, aflate în imposibilitatea de a se deplasa, a persoanelor cu afecțiuni cronice grave, cu risc crescut de dezvoltare a unor complicații în caz de îmbolnăvire, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul Social Filantropic și Misionar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov au decis să iasă împreună în întâmpinarea persoanelor aflate într-una din aceste categorii de risc și fac următoarele precizări:

  1. S-a înființat numărul unic de apel 0799.785.491, accesibil în intervalul orar 08-16, exclusiv pentru cei aflați într-o situație de gravă vulnerabilitate socială din cauza epidemiei de Coronavirus (COVID-19).
  2. În urma verificării eligibilității solicitărilor de ajutor primite la acest număr, în baza unor proceduri clare, cazurile urgente vor fi direcționate către cantinele sociale ale filialelor Asociației Diaconia pentru a ridica, prin delegați/aparținători alimente (hrană caldă sau alimente neprocesate, în funcție de posibilități și de reglementările ce pot apărea din partea autorităților statului).
  3. Protoieriile de sector pot susține suplimentarea cu un număr de 200 de porții zilnic a capacitații celor șase cantine sociale din București ale Arhiepiscopiei.
  4. În cazuri excepționale, în care nu se poate ridica hrana direct din locațiile stabilite, aceasta se poate transporta la domiciliul solicitanților cu ajutorul voluntarilor de la ISU și de la paraclisul „Catedralei Naționale”.
  5. Ajutorul se va acorda fiecărei persoane pe o perioadă de 14 zile (perioadă de izolare voluntară).

Totodată, Arhiepiscopia Clujului oferă și ea hrană persoanelor aflate în autoizolare și pune la dispoziție spații de carantină.

„Arhiepiscopia va pune la dispoziție autorităților publice, pentru cazarea persoanelor în carantină, Centrul Misionar Social „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, cu o capacitate de 70 de locuri, iar la nevoie spațiile de cazare de la Mânăstirea Parva (Jud. Bistrița-Năsăud) – 200 de locuri și Mănăstirea Piatra Craiului (Jud. Cluj) – 70 de locuri.

Preoților li se recomandă ca în această perioadă să săvârșească sfintele slujbe în condiții de maximă siguranță pentru credincioși, să respecte cu strictețe normele de igienă, să nu depășească în nicio situație limitările impuse de autorități, să evite aglomerația din biserici și, pe cât posibil, să săvârșească slujbele în aer liber.

Preoții, împreună cu membrii organismelor parohiale se vor implica în sprijinirea persoanelor aflate în autoizolare, de pe raza parohiilor lor, le vor oferi hrană la domiciliu și, în măsura posibilităților și asistența spirituală de care aceștia au nevoie.

Cantinele sociale implicate în această campanie sunt:
Cantina „Sfântul Arhidiacon Ștefan” (Cluj-Napoca, Str. Aleea Moldoveanu nr. 3; tel: 0733070590) Cantina parohiei „Sfânta Treime” (Cluj-Napoca, Str. Bisericii Ortodoxe nr. 10; tel: 0723690203) Cantina „Sfânta Mc. Filofteia” (Bistrița, Piața Unirii nr. 9; tel:
0749404795).

Cantina Fundației „Protopop Aurel Munteanu” (Huedin, Str. Protopop Aurel Munteanu nr. 23; tel: 0364800568; 0748191670).
La finalul lui 2017, în România existau 576 de spitale dintre care 367 de stat. Mai precis, s-au înregistrat 132.480 de paturi de spital aferente anumitor specialităţi medicale, potrivit INS. În aceeaşi perioadă, la nivel naţional funcţionau 7.047 de unităţi şcolare, atât publice cât şi private, conform aceleiaşi surse.

Numărul lăcaşurilor de cult la finalul anului 2015 era de 27.384, dintre care aproape 60% – 16.400 – aparţinând Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Secretariatului de Stat pentru Culte. În România funcţionează 18 culte religioase şi 36 de asociaţii religioase.99,8% din populaţia rezidentă a României este afiliată religios, potrivit recensământului din 2011.

Până în prezent, BOR nu și-a întrerupt activitatea și nici nu a donat sume de bani către spitale de stat sau aparatură medicală. În paralel, mediul privat se implică din ce în ce mai mult, deși este afectat direct de iminenta recesiune economică cauzată de virus.

Citeste si:
Florin Cîțu: Valul al treilea a început să scadă și fără carantină
Florin Cîțu comentează...

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri