Doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”, a dat detalii despre cum s-a infectat tânărul de 25 de ani cu coronavirus: a fost într-o hală, la circa trei metri distanță de italianul în vârstă de 71 de ani.

Doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”, a precizat că „persoana din Gorj este bine, avem un purtător, va fi testat regulat. Când avem două teste negative consecutive îl vom lăsa la domiciliu, acum nu are nimic altceva, este sănătos, dar este purtător de acest virus”, scrie Digi24.

El i-a îndemnat pe oameni se spele mai des pe mâini cu apă și săpun, să strănute sau să tușească în plica cotului și să nu mai ducă mâna la nas sau pe față, deoarece picăturile fluide pot rămâne pe suprafețe: „La temperatura camerei pot să supraviețuiască până la două zile și dacă este rece până la nouă zile, din ce se știe în literatura de specialitate.”

În privința pacientului cu coronavirus, Adrian Streinu Cercel a spus că „a fost la vânătoare și în legătură cu petrecerea, tânărul de 25 de ani, după ce a plecat italianul, a dat o petrecere. Persoanele au fost identificate și vedem care este starea lor de sănătate. Contactul a fost, din păcate, destul de mare”.

„Schema de tratament este că nu primește nimic, pentru că este sănătos”, a completat el.

Managerul Institutului „Matei Balș” a precizat: „S-a spus că lucrează la un restaurant. Nu! Lucrează într-o hală cu metale. Italianul s-a dus la șeful lui, el era în sala respectivă, la 3 metri de cei doi, după care italianul a plecat și el și-a văzut de treabă. Italianul era bolnav pe teritoriul României. A venit bolnav în România și a plecat într-o perioadă de acalmie. Această viroză evoluează ca gripa, bipolar. Un prim episod de febră este la început, apare o defervescență de o zi sau două, după care mai apare febra.”

Ministerul Sănățății: Nu e nevoie să ne schimbăm modul de viață

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a făcut un apel la calm în ceea ce priveşte coronavirusul, îndemnând "la prevenţie şi nu la panică", scrie Agerpres.

"Mesajul pe care vrem să-l dăm astăzi (...) este cel de calm, este cel al unor procedee şi protocoale pe care noi le-am stabilit în urmă cu şase săptămâni şi este cel al unui îndemn la prevenţie şi nu la panică", a precizat Tătaru, într-o declaraţie de presă la sediul Ministerului Sănătăţii.

El a adăugat că nu este necesar ca cetăţenii să-şi schimbe modul de viaţă. "Nu este nevoie să aglomerăm supermarketurile, nu este nevoie să ne panicăm toate rudele din străinătate sau din ţară", a punctat Tătaru.

Acesta a explicat procedurile de urmat în cazul celor aflaţi în carantină sau izolaţi la domiciliu.

"Dacă persoanele intră în carantină, atunci aceste persoane sunt îngrijite de autorităţile locale, primesc hrană, primesc tot ce le este necesar. Dacă persoanele intră în izolare voluntară la domiciliu, atunci o dată pe zi una dintre aceste persoane, dintre membrii familiei, poate ieşi să facă aprovizionarea. Aceste persoane care se află în carantină sau care se află în izolare voluntară la domiciliu primesc concedii medicale. Există legislaţia, atât cea stipulată de Ministerul Sănătăţii, cât şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pot primi acest concedii medicale", a subliniat oficialul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit lui Tătaru, prevenţia înseamnă că oamenii trebuie să înţeleagă că regulile rămân aceleaşi ca pentru o infecţie gripală şi ele trebuie respectate.

"Dacă am spus că transformăm panica într-o prevenţie, trebuie să înţelegem că regulile rămân aceleaşi ca pentru o infecţie gripală, pe care trebuie să le respecte. Nu aglomerăm nici spitalele, nici unităţile de primire urgenţă, avem un medic de familie cu care, poate, cu această ocazie, se strânge şi legătura şi acesta împreună cu persoanele afectate, dacă au o simptomatologie, decid dacă se prezintă la spital sau nu", a arătat secretarul de stat.

Cei doi oficiali au precizat că până acum nu au fost luate probe de la copii.

Primul caz de infecție cu coronavirus a fost confirmat, miercuri seara, în județul Gorj. El a fost dus la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un echipaj SMURD, care a ajuns joi dimineața la București. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care a intrat în contact cu italianul de 71 de ani, confirmat, de autoritățile din italia, cu această boală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri