Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente cere ridicarea restricţiei privind exportul de medicamente. Efecte dure pe alte piețe

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente atrage atenţia asupra faptului că distribuitorii de medicamente din România vor rămâne cu stocuri uriaşe după ce a fost interzis exportul în UE şi în afara UE a medicamentelor autorizate din Canamed.

"În contextul crizei generate de COVID-19, România este singura ţară din Europa care a adoptat măsura de interzicere a distribuţiei în afara României (în UE şi în afara UE) a tuturor medicamentelor autorizate din Canamed, încălcând astfel deciziile Comisiei Europene privind evitarea blocajelor Pieţei Unice. Aducem la cunoştinţă că distribuitorii au stocuri de medicamente care nu sunt folosite în tratamentul Covid-19 şi care nu au adresabilitate în ţară. Aceste medicamente sunt distribuite, în mod obişnuit, în state din Uniunea Europeană în care există cerere", potrivit unui comunicat al ADEM.

Vezi și: Expert european: Importul paralel poate rezolva criza de medicamente, devenind astfel un motor care ajuta pacientii romani

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente, parte din Affordable Medicines Europe, face apel la decidenţii din România pentru ridicarea de urgenţă a restricţiei de export, în acord cu ghidul elaborat de CE, luni, privind măsurile de gestionare a frontierelor pentru a proteja sănătatea şi pentru a asigura disponibilitatea bunurilor şi serviciilor esenţiale.

"Dorim să asigurăm toate statele membre că în această perioadă sectorul nostru nu a resimţit o creştere ca urmare a situaţiei COVID-19, din acest motiv exporturile şi importurile care au loc pot fi considerate într-un regim normal. Am solicitat Comisiei Europene să ia măsuri specifice şi să deschidă un dialog cu autorităţile române astfel încât, pacienţii români să beneficieze de medicamentele de care au nevoie şi, în acelaşi timp, restul cetăţenilor europeni să nu fie deprivaţi de medicamentele de zi cu zi care nu au nicio legătură cu pandemia curentă de COVID-19", a menţionat Jorg Geller, preşedintele Affordable Medicines Europe.

Citeste si:
Distribuitorii de medicamente vor să aducă 10.000 de cutii de Euthyrox
Companiile din ADEM ar putea...

Ce prevede ghidul Comisiei Europene

ADEM precizează că Ghidul elaborat de Comisia Europeană pentru gestionarea frontierelor statelor membre şi a liberei circulaţii a bunurilor şi a mărfurilor prevede că statele membre ar trebui să păstreze libera circulaţie a tuturor mărfurilor, pentru a fi asigurată aprovizionarea cu produse esenţiale, cum ar fi medicamente, echipamente medicale, produse alimentare esenţiale şi perisabile. Nicio restricţie nu ar trebui impusă circulaţiei mărfurilor pe piaţa unică, în special (fără a se limita la) mărfurile esenţiale, legate de sănătate şi perisabile, în special produsele alimentare, cu excepţia cazului în care sunt justificate în mod corespunzător.

ADEM menţionează că Ghidul mai prevede că nu trebuie impuse certificări suplimentare mărfurilor care circulă legal pe piaţa unică a UE.

"Pentru a evita ca deficienţele unor medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale esenţiale prevenţiei şi tratării afecţiunilor asociate infecţiei cu coronavirus, precum şi ale unor alte categorii de bunuri de larg consum şi pentru a evita ca dificultăţile sociale şi economice cu care toate statele europene se confruntă deja să se agraveze, menţinerea funcţionării pieţei unice este esenţială. Prin urmare, statele membre nu ar trebui să întreprindă măsuri care să pună în pericol integritatea pieţei unice a mărfurilor, în special a lanţurilor de aprovizionare sau să se angajeze în practici neloiale - aceasta este recomandarea clară a Comisiei Europene transmisă astăzi tuturor statelor membre europene, în acest Ghid", afirmă ADEM.

Potrivit comunicatului, distribuţia paralelă este parte integrantă a lanţului de distribuţie european, iar interdicţia din România poate afecta în lanţ mai multe pieţe europene, "prejudiciind grav", pe termen scurt, mediu şi lung, disponibilitatea medicamentelor şi implicit sănătatea publică. Totodată, interzicerea exportului, dar şi a importului paralel pe perioada crizelor majore, precum cea actuală, poate conduce la "creşteri semnificative ale preţurilor acestora" în UE şi implicit în România, în viitorul apropiat şi limitează alternativele de aprovizionare a pieţei naţionale, este de părere ADEM.

Citeste si:
Donație de 5.000 de cutii de Eutirox 100 mcg
5.000 de cutii de Eutirox 100...

Stocurile distribuitorilor sunt, ca de obicei, la dispoziţia farmaciilor şi a spitalelor, a afirmat ADEM, adăugând că este la dispoziţia autorităţilor pentru a le oferi tot suportul necesar în gestionarea acestei situaţii de importanţă naţională şi globală.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, pe 12 martie, că a fost emis ordinul prin care se suspendă pe o perioadă de şase luni exportul de medicamente, fiind oprite la graniţă "nenumărate" TIR-uri cu "zeci de tone" de medicamente şi materiale sanitare.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri