Scenariul 4 al crizei COVID-19. Zeci de spitale din țară, desemnate să trateze pacienții cu coronavirus care au și alte boli

Ministerul Sănătății a emis un ordin de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19 și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București. În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.

Scenariul 4 al crizei COVID-19. Zeci de spitale din țară, desemnate să trateze pacienții cu coronavirus care au și alte boli

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19 și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

Cum trebuie să folosească medicii echipamentul de protecție

Astfel, în contextul COVID-19, echipamentul individual de protecție (PEE) trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (ex. tipul de activitate) și a dinamicii de transmitere a agentului patogen (ex. contact, picături sau aerosoli).

Tipul de PPE utilizat atunci când se oferă îngrijiri pacienților cu COVID-19 va varia în funcție de situație, personalul sanitar și activitatea desfășurată.

Personalul medical implicat în îngrijirea directă a pacienților trebuie să utilizeze următoarele PPE: halate, mănuși, mască și protecție oculară (ochelari de protecție sau scut facial).

Citeste si:
Raed Arafat | Pacienții nu pot rămâne în UPU, trebuie internați
Raed Arafat | Pacienții nu...

În mod specific, pentru procedurile generatoare de aerosoli pentru pacienții cu COVID-19 (ex. intubare, ventilație non-invazivă, traheostomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilație manuală înainte de intubare, bronhoscopie, gastroscopie și recoltarea testelor PCR COVID) personalul medical trebuie să utilizeze ca protecție, mănuși, halate, măști FFP2 și FFP3; de asemenea, se vor utiliza șorțuri impermeabile, în cazul în care combinezoanele/halatele nu sunt impermeabile.

În colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților, a fost elaborată și Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc)

Spitale suport pentru tratarea bolnavilor COVID-19 care au și alte probleme medicale

Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București. VEZI MAI JOS LISTA COMPLETĂ

În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.

Citeste si:
Cum funcționează tratamentul împotriva COVID bazat pe bunăvoința...
Cum funcționează tratamentul...

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități municipale/orășenești și spitale din alte județe preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).

“Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor a fost elaborat de specialiștii din cadrul comisiilor de specialitate ATI, boli infecțioase și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății, pe baza recomandărilor OMS si CE. Am cerut managerilor unităților sanitare, dar și direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță să aducă la cunoștința personalului medical și auxiliar, în mod repetat, procedurile ce trebuie urmate în această situație de criză, toate măsurile existente în planul de măsuri, în special reglementările privind măsurile de prevenție și utilizarea corectă, în funcție de expunere, personalului medical, dar și auxiliar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Toate unitățile sanitare din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților, în concordanță cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuțiilor specifice se sancționează conform prevederilor legale.

Lista completă a spitalelor care vor trata pacienți cu coronavirus în Scenariul 4

Citeste si:
Un singur caz de coronavirus a dus la anularea a sute de zboruri...
Sute de zboruri anulate pe un...

Alba: Spitalul Municipal Blaj

Arad: Spitalul Județean de Urgență

Argeș: Spitalul Orășenesc Sf. Spiridon Mioveni / Spitalul pediatrie Pitești

Bacău: Spitalul Municipal Onești

Bihor: Spitalul Municipal Oradea

Bistrița Năsăud: Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență Botoșani

Brăila: Spitalul Județean de Urgență Brăila

Buzău: Spitalul Municipal Râmnicu Sărat

Brașov: Spitalul Municipal Făgăraș

Caraș-Severin: Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Călărași: Spitalul Municipal Oltenița

Cluj: Spitalul Polaris Medical / Spitalul Clinic de Urgență Cluj

Constanța: Spitalul Municipal Medgidia

Covasna: Spitalul Municipal Târgu Secuiesc

Dâmbovița: Spitalul Orășenesc Pucioasa / Spitalul Județean de Urgență Târgoviște / Spitalul Municipal Moreni (maternitate)

Galați: Spitalul CFR Galați / Spitalul Municipal din Tecuci / Spitalul clinic de urgență pentru copii Galați / Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Buna Vestire (maternitate)

Dolj: Spitalul Clinic Municipal Filantropia / Spitalul CF Craiova / Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova /

Giurgiu: Spitalul Orășenesc Bolintin-Vale

Gorj: Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești

Harghita: Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc

Hunedoara: Spitalul Municipal Hunedoara / Spitalul Municipal Orăștie / Spitalul Municipal Lupeni / Spitalul Municipal Vulcan / Spitalul Județean de Urgență Deva (maternitate)

Ialomița: Spitalul Municipal Fetești

Iași: Spitalul Clinic de Neurochirurgie Nicolae Oblu / Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Elena Doamna

Maramureș: Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare

Mehedinți: Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin

Mureș: Spitalul Clinic Județean Mureș / Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș / Spitalul Municipal Sighișoara

Neamț: Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

Olt: Spitalul Municipal Caracal

Prahova: Spitalul Municipal Câmpina

Satu Mare: Spitalul Municipal Carei

Sălaj: Spitalul Județean de Urgență Zalău / Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei

Sibiu: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Suceava: Spitalul Județean de Urgență Suceava

Teleorman: Spitalul Caritas Municipal Roșiori de Vede

Timiș: Spitalul CF 2 Timișoara / Spitalul Municipal Timișoara / Spitalul Municipal Lugoj / Maternitatea Bega Timișoara

Tulcea: Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Tulcea / Spitalul Municipal Medgidia (maternitate)

Vaslui: Spitalul Municipal de Urgență Bârlad

Vâlcea: Spitalul Orășenesc Horezu

Vrancea: Spitalul Municipal Adjud

București: Spitalul Clinic Colentina / Maternitatea Bucur și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri