Primăria Capitalei anunţă deschiderea a patru cabinete stomatologice pentru urgenţele copiilor, în Regie, la Politehnică.
Conform unui comunicat al PMB, tratamentele sunt gratuite, aparatura ultramodernă, iar medicii şi asistenţii au echipament de protecţie împotriva COVID-19. Măsura a fost luată în contextul în care pe timpul stării de urgenţă s-au închis cabinetele stomatologice de stat şi private.
Într-o transmisie live pe Facebook, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că, deşi urgenţele stomatologice pot fi soluţionate la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, PMB a ales să deschidă cabinete dedicate copiilor, pentru evitarea aglomeraţiei.
Vezi și: Sfârșitul unei ere. Clubul Piranha se închide: În locul spațiilor verzi se va înălța un bloc
Ea a menţionat că aceste cabinete vor fi deschise de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00, iar sâmbătă între orele 9,00 - 16,00. Numărul de telefon la care se pot face programări este call center-ul ASSMB: 0374.887.887.
Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat că este vorba despre cabinete funcţionale dinainte de 1989, care au fost dotate acum de către Primăria Capitalei cu aparatură modernă.
De altfel, primarul general a declarat că PMB intenţionează să construiască o policlinică dedicată studenţilor, pe un teren pus la dispoziţie de UPB.
Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: