Spitalul modular pentru bolnavii de coronavirus construit de Asociația Dăruiește Viață în curtea Spitalului Elias din București, exclusiv din donații și sponsorizări, ar urma să fie gata luna aceasta. Containerele au fost amplasate în curtea spitalului Elias.

Spitalul modular va avea o suprafață de 1.200 mp și o capacitate de 38 de paturi (echipate cu gaze medicale, astfel încât să poată fi transformate în paturi de terapie intensivă), a explicat președintele Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu, scrie HotNews.ro.

Spitalul este unul temporar și va crește capacitatea de tratare a pacienților infectați cu COVID-19.

După pandemie, el va putea fi refolosit ca spital pentru mari arși, costurile de relocare și refolosire fiind mici, spun reprezentanții Dăruiește Viață.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri