Coronavirus | Efectele digitalizării în sănătate: A fost lansată o platformă de informare pentru pacienții seropozitivi

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA a lansat o platformă de informare şi suport pentru pacienţii cu HIV, în contextul epidemiei cu noul coronavirus.

Încă de la începutul pandemiei, pacienţii seropozitivi din România au fost supuşi unor încercări majore, inclusiv prin transformarea spitalelor în care ei beneficiau în mod obişnuit de tratament în spitale principale pentru tratamentul COVID-19. Chiar dacă au fost direcţionaţi către alte spitale, acolo au fost refuzaţi, cu o teamă dublă, de infecţia cu HIV şi de infecţia cu noul coronavirus.

Proiectul de faţă se adaugă întregii activităţi a Federaţiei UNOPA, care, pe lângă informarea pacienţilor şi sprijinirea dialogului acestora cu medicii, oferă servicii de consiliere telefonică sau online, servicii de suport pentru pacienţi, monitorizarea accesului pacienţilor la tratament şi servicii medicale.

Iulian Petre, directorul executiv UNOPA

Astfel, UNOPA derulează în această perioadă, cu sprijinul MSD România, un proiect de informare şi consiliere prin care îşi propune să aducă în atenţia persoanelor care trăiesc cu HIV informaţii "corecte, ştiinţifice", din surse autorizate, privind măsurile speciale pe care trebuie să le adopte pentru a evita infectarea cu noul coronavirus, precum şi riscurile aferente în cazul în care dezvoltă boala COVID-19, scrie Agerpres.

Citeste si:
Criza de medicatie pentru persoanele cu HIV/SIDA din Romania
Scrisoare deschisa catre...

Pe website-ul www.unopa.ro a fost creată o secţiune specială cu informaţii actualizate despre noul coronavirus şi impactul asupra comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.

Totodată, proiectul oferă pacienţilor sprijin în vederea depăşirii obstacolelor legate de accesul la tratamentul şi serviciile medicale specifice infecţiei cu HIV.

În cadrul proiectului, vor fi periodic diseminate informaţii prin intermediul reţelelor de socializare și a grupurilor de pacienţi din mediul online şi, de asemenea, se vor organiza evenimente digitale prin care medicii infecţionişti vor intra în dialog direct cu pacienţii şi activiştii din domeniul HIV/SIDA.

Citeste si:
Platforma online BIANO și-a crescut numărul de parteneri în...
Motorul de căutare online...
Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Coronavirus| Situația pe județe: unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri
Setari Cookie-uri