Dr. Mihai Craiu, medic pediatru: Școlile și restaurantele nu ar trebui deschise simultan

Coronavirusul a pus autoritățile în fața unor decizii fără precedent. În incertitudinea caracteristică, Guvernul pregătește deschiderea anului școlar, care, în mod deliberat, aduce câteva riscuri. Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, a declarat că nu consideră epidemiologic corect deschiderea simultană a școlilor și a restaurantelor. ”Ar trebui deschise pe rând”, a spus medicul, pentru wall-street.ro.

Pe modelul trei culori cunosc pe lume, dr. Mihai Craiu susține că trei sunt regulile de aur pentru deschiderea în siguranțăa școlilor și anume:

  • menținerea pe cât posibil a distanțării sociale,
  • spălatul conștiincios al mâinilor,
  • purtarea măștii de protecție.

Însă medicul recunoaște că va fi un eveniment ce va genera o serie de rumori, deoarece unii dintre părinții sunt foarte speriați și refuză să mai asculte sfaturi, alții sunt dezinteresați, iar autoritățile „continuă să se bâlbâie”.

Măști doar pentru copiii din familii vulnerabile

Afirmația autorităților conform căreia doar copiii din familii vulnerabile vor beneficia de măști gratuite a stârnit discuții contradictorii.

”Este o afirmație reală, o afirmație care definește realitatea din România. Atâta poate Guvernul român”, spune medicul pediatru.

Citeste si:
Legea vaccinării: persoanele care au contraindicații nu vor fi...
Medicul Mihai Craiu:...

În același timp, dr Craiu face apel la calm și înțelegere din partea părinților, insistând asupra măștilor de protecție ce pot fi confecționate acasă, chiar și din haine ce au rămas mici copiilor.

”Autoritățile din statele care au redeschis școlile sau care nu le-au închis deloc în această perioadă (a se citi Suedia) menționează că nu este nevoie de un PPE (Personal Protective Equipment) pentru copii, adică mască medicală de protecție sau combinezon. Prin urmare, barierele faciale, în acest caz, se încadrează în orice categorie de mască artizanală. În plus, o astfel de mască poate fi chiar recomandată pentru copii. Ei pot face foarte ușor o dermatită de contact, din cauza rigidității măștii chirurgicale”, a mai spus dr. Craiu.

Tot el a afirmat că părinții se pot juca cu modelele măștilor, astfel încât să le facă mai haioase, să le particularizeze, iar copiii să accepte mai ușor să le poarte.

”Sunt clase în școlile din România unde se poate menține distanța socială, dar sunt altele în care nu putem vorbi despre distanțare. Ei bine, măcar atunci când sunt puși să răspundă, copiii ar trebui să poarte mască”, avertizează medicul.

Citeste si:
Clinicile Dr. Leahu lansează o aplicație cu recompense pentru copii
Clinicile Dr. Leahu lansează...

Școlile și restaurantele nu ar trebui deschise simultan

Dr. Mihai Craiu nu se teme de deschiderea anului școlar, cât se teme de deschiderea restaurantelor. Sau, mai degrabă, de o deschidere relativ simultană a acestora, așa cum au în plan autoritățile.

”Ar trebui să luăm în calcul exemplul Israelului. Au deschis restaurantele, au deschis școlile și s-au ales cu o explozie de cazuri. Guvernul trebuia să gândească deschiderea grădinițelor, ulterior a școlilor. După o analiză clară a felului în care decurgeau lucrurile, puteam plusa și cu deschiderea restaurantelor”, a adăugat dr. Craiu.

Medicul a mai spus și că noi uităm un lucru foarte important și anume spiritul de grup pe care copiii îl au.

”Dacă unul nu va purta mască, ceilalți vor râde de el sau îl vor tachina. Ei se vor impulsiona unii pe alții să poarte masca”, a explicat dr. Craiu.

Citeste si:
Dr. Adrian Marinescu: Din septembrie va scădea numărul de teste
Dr. Adrian Marinescu: Din...

Explozie de cazuri după deschiderea școlilor

Teama de un număr mare de cazuri după deschiderea școlilor plutește în aerul din România. Dr. Mihai Craiu nu crede că ne vom confrunta cu o creștere colosală a numărului de noi cazuri. Acesta își motivează opinia prin trei mari aspecte:

  • luând exemplul Danemarcei, mulți dintre părinți sunt foarte speriați, atât de speriați încât nu își vor duce copiii la școală. Vor aștepta să vadă ce se întâmplă, care va fi evoluția, ulterior, vor acționa în consecință.
  • până la data 7 septembrie, epidemiologii vor analiza evoluția virusului în România, în funcție de cazurile noi anunțate. Vor anunța Direcțiile de Sănătate Publică, acestea urmând să ia decizia asupra deschiderii școlilor.

”Este foarte posibil ca multe dintre școli să rămână încă închise. Sunt 1.170 de unități de învățământ care au toalete în curte și nu dispun de apă curentă. Va fi principala activitate a DSP-urilor la început de septembrie. Ele vor decide dacă este în regulă deschiderea unei școli din Tecuci sau Zalău, spre exemplu”, a mai spus dr. Craiu.

  • cei mai mulți dintre copiii care vin la școală sunt asimptomatici. Prin urmare, nu va fi o încărcătură virală foarte mare.

”Circulă în presa internațională o știre despre o familie de britanici, găzduită de proprietarii unei pensiuni din Alpii Francezi. Întâmplarea se petrece la începutul pandemiei, iar evoluția epidemică de atunci nu era echivalentă cu ce avem acum. Patru din cei cinci membri ai familiei de britanici s-au infectat, printre care și doi copii, care au manifestat simptome asemenea unei răceli. Ei bine, cei doi au mers la școală și au participat și la câteva activități extracurriculare. Timp de două săptămâni, până la diagnosticare, au cumulat 150 de contacți direcți. Aceștia din urmă au fost testați și niciunul nu a rezultat pozitiv”, a exemplificat dr. Craiu.

Copiii vor să se întoarcă la școală

Un sondaj al Asociației Salvați copiii arată că cei mai mulți dintre cei mici vor să se întoarcă la școală.

În plus, dr. Mihai Craiu argumentează că impactul acestor noi reguli nu va fi unul negativ asupra celor mici, din contră.

”Discutăm despre o populație care consumă o periuță de dinți o dată la trei luni și nu mai mult de un săpun pe familie pe săptămână. Avem programe precum laptele și cornul, dar nu avem spații decente unde copiii să se poată spăla pe mâini. Eu cred că va fi un impact pozitiv asupra celor mici. Mai mult decât atât, copiii vor vrea să ne facă pe plac nouă, adulților. Ei nu cred în teorii ale conspirației, ei nu știu dacă virusul există sau nu. Prin urmare, dacă doamna învățătoare le spune să pună mască și să se spele pe mâini, pentru că îi va durea burtica, ei așa vor face”, a conchis dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Până astăzi, 26 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 81.646 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 36.286 pacienți au fost declarați vindecați și 9.911 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În aceste condiții, autoritățile pregătesc deschiderea școlilor după trei scenarii: verde, galben și roșu. În plus, câteva dintre măsurile propuse pentru funcționarea unităților de învățământ sunt următoarele:

  • Igienă riguroasă a mâinilor;
  • Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ;
  • Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unității de învățământ;
  • Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;
  • Asigurarea unei distanțări de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă;
  • În vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
  • Informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2;
  • Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei;
  • Unitățile de învățământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid și vor adopta norme specifice”, se arată în preambulul actului pus în dezbatere.

Sursa foto: Facebook/Craiu Mihai

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri