România se apropie de un total de 124.000 de infectări cu noul coronavirus. Ultimele săptămâni au fost marcate de o creștere a numărului de noi cazuri, dar și de recorduri ale numărului de pacienți internați în ATI. Ce spun medicii despre evoluția pandemiei în România? Va supraviețui sistemul de sănătate românesc? Pe scurt, trendul ascendent continuă, iar tot ceea ce înseamnă unități medicale românești funcționează sub o mare presiune.

Noul record înregistrat în secțiile de Terapie Intensivă îngrijorează cadrele medicale, care încearcă din răsputeri să limiteze răspândirea coronavirusului în România.

”Avem mai multe cazuri de coronavirus, prin urmare, în mod logic, numărul pacienților din ATI crește. Nu este o creștere explozivă, este una controlată, așa cum ne așteptam”, adeclarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș, pentru wall-street.ro.

În plus, numărul mare de internări în secțiile de Terapie Intensivă generează riscul ca unii dintre pacienți să aibă o evoluție proastă, în sensul în care nu mai pot fi salvați. De aici rezultă că este foarte posibil ca numărul de decese să fie și el unul mai mare decât de obicei.

Ce ne așteaptă în următoarele săptămâni

Trendul ascendent se va menține, spun medicii, iar numărul de cazuri de coronavirus va rămâne peste 1.000 pe zi.

Citeste si:
Când ar putea scădea numărul de cazuri de COVID în România?
Când ar putea scădea numărul...

Avem o sumă de factori care influențează creșterea numărului de cazuri. Vorbim despre măsurile de relaxare, care au continuat, despre deschiderea anului școlar, inclusiv despre alegeri. Toate acestea se răsfrâng în media infectărilor, însă nu toate deodată, ceea ce ne ajută.

Adrian Marinescu

În plus, medicul susține că sezonul rece va sosi mai târziu anul acesta, undeva prin noiembrie. Prin urmare, nu putem lua în calcul o influență majoră a acestuia în evoluția pandemiei, cel puțin, nu în prezent.

Vom ajunge la 2.000 de cazuri pe zi?

Medicul infecționist evită un răspuns cu ”da” sau ”nu” la această întrebare, însă mărturisește că odată ce creșterea numărului de infectări continuă și presiunea pusă pe sistemul medical românesc va spori.

Citeste si:
Coronavirus 7 - 13 decembrie |Săptămâna cu cel mai mare număr de...
Coronavirus 7 - 13 decembrie...

Experiența din ultimele luni mă face să nu mă raportez la cifre. Nu cifrele contează, ci trendul, care e influențat de câte testări se fac, la ce nivel va fi testarea. Dacă ajungem la 2.000 de cazuri pe zi, va fi, în mod cert, o presiune mare pe tot ceea ce înseamnă sistem medical românesc, mai ales în zonele roșii, cum este Capitala.

În completarea celor de mai sus, dr. Adrian Marinescu a precizat că numărul de pacienți de la ATI, poziționat în jur de 500, poate liniști pe unii dintre noi, însă e o liniște falsă.

Avem peste 500 de pacienți în ATI și stăm liniștiți. Ne gândim că suntem la jumătatea capacității medicale la nivel național, deci mai avem locuri. Trebuie să luăm în calcul faptul că distribuția nu e uniformă. Și poate în București, spre exemplu, nu mai avem locuri disponibile și trebuie să transferăm pacientul. E foarte importantă gestionarea paturilor în zonele roșii, unde ar trebui să fie mai multe spitale COVID-19 deschise.

Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 123.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 99.344 pacienți au fost declarați vindecați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.528. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.

Citeste si:
EMA analizează tratamentul anti-COVID-19 sub formă de pastile...
EMA analizează tratamentul...

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri