România a atins noi recorduri și doar puțin o mai desparte de un pragul de 3.000 de cazuri noi pe zi. Presiunea pusă pe sistemul medical românesc este din ce în ce mai mare, medicii îndemnând la respectarea regulilor de protecție și la purtarea măștii, pentru a evita colapsul sistemului sanitar. Cu toate acestea, ”nu suntem departe de situația Italiei de la începutul pandemiei”, a declarat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul Național de Pneumofitziologie ”Marius Nasta”.

În apropierea pragului de 3.000 de cazuri, dr. Mahler a precizat că e imperios necesar ca percepția noastră că putem face ce vrea, într-un context nou pandemic, să fie limitată.

Medicul pneumolog vorbește despre două mari pericole, care amenință sistemul medical din România. Pe de o parte, este vorba despre pacienții care vor veni cu forme severe de COVID-19 și pentru care nu vor mai fi locuri în spitale.

În acest sens, Emilian Imbri, managerul Institutului "Victor Babeș", susține că e necesară o revizuire a criteriilor de internare.

”Cu oricât ar crește numărul de cazuri, tot e mult. Suntem la momentul la care trebuie să regândim criteriile de internare, dar și metodele de evaluare ale pacienților”, a explicat dr. Imbri.

Retail jobs

Pe de altă parte, dr. Mahler precizează că un al doilea mare pericol este dat de pacientul cronic, căruia i se poate agrava forma bolii.

”De teama infectării în spital, pacienții cronici vor refuza să vină în unitățile medicale. Starea lor se va agrava, vor dezvolta forme severe, iar unii dintre ei vor fi cu greu salvați, din păcate”, a spus medicul pneumolog.

Scaunul, patul de sacrificiu al pacienților din ”Marius Nasta”

Încă de la debutul celor 2.000 de cazuri zilnice, locurile în spitalele din București puteau fi numărate pe degete. În ”Marius Nasta”, singurul loc liber de la ATI a fost ocupat în câteva ore.

Facem internări în prezent, însă în măsura în care facem externări. Din nefericire, pacientul care vine pentru internare e nevoit să aștepte pe scaun până se eliberează un pat pe secție.

Citeste si:
COVID 7 octombrie | O nouă zi cu peste 14.000 de cazuri noi
COVID 7 octombrie | O nouă zi...

În plus, dr. Mahler a comentat și situația pacienților din ATI, Terapia Intensivă din ”Marius Nasta” fiind la capacitate maximă, în prezent.

Dacă pacientul internat manifestă doar o complicație respiratorie, acesta este intubat pe secție. În ATI ajung pacienții cu manifestări diverse, cum ar fi tulburări hidroelectrice sau tulburări de risc.

E necesară starea de urgență?

Socializarea este principalul factor al creării focarelor în țară, nu doar în București. Ar putea fi starea de urgență o soluție?

Dr. Mahler susține că nu aceasta este soluția, ci ideea de responsabilizarea a oamenilor.

Citeste si:
Medic unitate COVID: Carantina nu e o soluție durabilă, testarea...
Medic unitate-suport COVID:...

Oamenii mint în continuare. Nu își recunosc simptomatologia, nu spun că au fost contacți direcți ai unui pacient infectat, merg la muncă, deși s-au întors din concedii și practic neglijează regulile de protecție. Acesta este principalul motiv pentru care ne confruntăm cu focare. Cât despre starea de urgență, aceasta va fi necesară când mortalitatea va depăși pragul critic.

Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Sursa foto: Agerpres FOTO
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri