Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul reales al Iașiului, Mihai Chirică, a făcut anunțul infectării sale cu noul coronavirus. Edilul este într-o stare generală bună, aflându-se în izolare, la locuința sa.
Pe pagina sa de Facebook, Mihai Chirică a precizat că atribuțiile sale au revenit viceprimarului, Radu Botez. În plus, edilul a mai spus că familia sa s-a testat, însă doar testul său a ieșit pozitiv.
Mihia Chirică susține că nu știe de unde a contractat virusul și îndeamnă românii la respectarea regulilor de protecție.
Anunțul vine în contextul în care Iașiul a înregistrat cel mai mare număr de cazuri zilnice de la începutul pandemiei (peste 200). În plus, rata de infectare în județ este de 1,85 %.
Redăm, mai jos, textul integral al postării:
Dragi ieșeni,
Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.
Vă anunț că m-am izolat, mă simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care ma voi consulta permanent.
Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.
Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți, feriți-vă de boală și nu uitați că sănătatea e un dar.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!