Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 fără simptome sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci vor fi izolați la domiciliu, fiind monitorizați de la distanță de medicii de familie. În plus, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial și citat de G4media, pentru a reduce aglomerația de la unitățile de primiri urgențe, spitalele vor folosi și teste rapide pentru depistarea virusului, iar pacienții declarați vindecați nu vor mai fi testați timp de 3 luni.

Pacienții monitorizați la domiciliu vor fi declarați vindecați după 14 zile, fără un al doilea test, și își vor putea relua activitățile obișnuite, cu purtarea măștii pentru încă 10 zile.

Acești pacienți, care nu vor mai ajunge în spitale decât în cazul înrăutățirii stării de sănătate sau dacă au factori de risc de agravare a bolii, nu vor fi evaluați prin analize de laborator sau radiografie pulmonară.

După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2, precizează ordinul.

Ordinul cuprinde și chestionarul pe care îl vor folosi medicii de familie pentru a monitoriza, de la distanță, starea pacienților care nu sunt internați, ci se află în izolare la domiciliu,

Retail jobs

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri