Secretarul general al Societății Române de Pneumologie, Cristian Oancea: Valul trei al pandemiei va fi în februarie-martie 2021

Un al treilea val al pandemiei provocate de SARS-CoV-2, aşteptat de pneumologi în perioada februarie - martie 2021, ar putea găsi spitalele cu toate locurile ocupate şi de aceea este recomandată vaccinarea antigripală şi antipneumococică, a declarat secretarul general al Societăţii Române de Pneumologie (SRP), dr. Cristian Oancea.

"În ultimul timp, unii experţi au atras atenţia la nivel internaţional şi naţional că va urma şi valul al treilea al pandemiei, în februarie - martie, şi este posibil ca acest val să ne prindă cu spitalele pline. Vaccinările trebuie obligatoriu făcute antigripal şi antipneumpcocic. Personal, m-am vaccinat cu ambele, anul acesta. Dar trebuie să ţinem minte că nu acesta este vaccinul care să ne protejeze de COVID-19. Vaccinările antigripale şi antipneumococice nu protejează de COVID-19, dar conform unor studii, vaccinarea antigripală reduce cu 40% riscul de infectare cu coronavirus, ceea ce este foarte important. Ele reduc morbiditatea şi mortalitatea la grupurile de risc, inclusiv la personalul medico-sanitar. Accentuez acest aspect pentru că sunt convins că odată cu apariţia vaccinului va exista iarăşi un curent de conspiraţionişti, care vor spune că sunt metale grele, că omorâm oamenii etc. Ne trebuie inclusiv o lege a vaccinării", a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea, citat de Agerpres.

Pneumologul a reiterat că măsurile de prevenire şi control al contaminărilor cu SARS-CoV-2, ca măsuri de civilizaţie, rămân aceleaşi pe care medicii le repetă de nouă luni, respectiv purtatul măştii, distanţarea sanitară, spălarea mâinilor şi neatingerea nasului, a feţei şi a ochilor cu mâinile nespălate, acestea fiind principalele porţi de intrare a virusului în organism.

Cristian Oancea a recomandat purtarea măştilor medicale şi nu a celor din alte textile, întrucât dacă este un virus sau un contact cu un pacient infectat, microparticulele de virus pot să adere pe masca de bumbac sau de pânză şi rămân acolo, putând fi inhalate de purtătorul ei. Aceasta, pentru că nu toţi îşi dezinfectează zilnic masca de pânză, şi nu toţi o sterilizează.

"S-a observat că prin purtarea măştii în perioada de vară, la astmaticii alergici la polen s-a redus riscul de exacerbare. Măştile FFP3 sunt cele mai sigure, având un grad de filtrare a virusului de 99,5%, reţinând inclusiv azbestul care cauzează cancerul pulmonar", a punctat medicul.

Citeste si:
Manager spital COVID-19: Pandemia poate dura 5-6 ani
Manager spital COVID-19:...

În cadrul prezentării intitulate "Forme grave de pneumonie în infecţia SARS-CoV-2. Susţinerea pacientului român şi a personalului medical", Cristian Oancea a arătat că această pandemie este, între altele, un teren al incertitudinilor şi al controverselor, pentru că pe plan mondial, ceea ce astăzi este tratament, mâine nu mai e valabil; un teren al schimbărilor, ţinând cont că inclusiv viaţa tuturor s-a schimbat radical şi trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, un teren al fricii sociale, profesionale, "al fricii noastre de noi înşine, al fricii care încercăm să nu ne doboare".

"Cercetătorii au făcut şase clustere care pot prezice o evoluţie severă, dar fiecare pacient are o patologie particulară. Ne bazăm foarte mult în practica noastră pneumologică pe imagistică în COVID şi nu trebuie să facem din computer tomograf o metodă de sceening. În ţara noastră, diagnosticul încă se bazează pe RT-PCR şi s-a introdus în spitalele care au unităţi de primiri urgenţe testele rapide cu un grad de sensibilitate ridicat, de 90 - 93%", a menţionat pneumologul.

Cristian Oancea şi-a concluzionat intervenţia cu faptul că COVID-19 este o boală nouă, cu o evoluţie clinică impredictibilă, în special pentru populaţii vulnerabile, factorii de risc ştiuţi fiind diabetul, obezitatea, HTA, neoplaziile. "Am făcut un studiu care arată că cea mai mare rată de mortalitate este în ATI. La pacienţii intubaţi am făcut un studiu care indică sub 10% rata de supravieţuire. La noi în spital este de 6%. Per total, la ATI, incluzându-i şi pe cei care nu sunt intubaţi, rata de supravieţuire este de 33-34%. Încă, şi la această dată, nu avem o strategie eficientă de tratament, aşteptăm vaccinul care sperăm să vină în ianuarie şi trebuie să personalizăm schema de terapie de la caz la caz", a încheiat Cristian Oancea.

Citeste si:
A fost confirmat primul deces cu tulpina indiană a coronavirusului...
A fost confirmat primul deces...
Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri