Arafat: Ordonanţa privind implicarea studenţilor de la Medicină în tratarea bolnavilor de COVID, pregătită pentru adoptare

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la implicarea studenţilor de la facultăţile de medicină în tratarea bolnavilor de COVID este pregătită pentru adoptare, adăugând că, în paralel, s-a luat deja legătura cu universităţile de la care ar urma să provină respectivii studenţi.

"Ordonanţa este gata pentru adoptare. Noi, de altfel, în colaborare cu universităţile, am început să creăm listele, deci au început universităţile să creeze listele. În secunda în care este publicată, o să începem să preluăm studenţii care s-au înscris şi să îi repartizăm. (...) Nu am aşteptat adoptarea, ştiind că a fost în primă lectură şi am început deja să ne mobilizăm. Când se publică, sperăm mâine, deja începem să o implementăm", a afirmat Raed Arafat în şedinţa de guvern, întrebat de premier despre proiectul de OUG privind implicarea studenţilor de la facultăţile de medicină din anii terminali în activitatea de tratare a pacienţilor COVID.

Şeful DSU a confirmat că proiectul de act normativ are toate avizele obţinute, inclusiv de la "CES şi de la Consiliul Legislativ".

În completare, prim-ministrul i-a transmis că va trebui să existe o comunicare bine gândită cu studenţii care se vor implica în acest program.

"Chiar apreciez în mod deosebit această iniţiativă şi, într-un fel, studenţii pot să dea şi ei un exemplu pentru toţi. Oricine poate să facă ceva bun în această bătălie trebuie să intre alături de noi în această bătălie. (...) Să gândiţi foarte bine comunicarea, interacţiunea, modul de implicare a lor, activităţile efective în care se pot implica, astfel încât să avem o implicare a lor cât mai serioasă şi în acelaşi timp să simtă susţinerea şi aprecierea noastră pentru efortul pe care îl fac", a afirmat Orban citat de Agerpres.

Citeste si:
Arafat: Organizatorii petrecerilor răspund pentru respectarea...
VIDEO | Arafat: Organizatorii...

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri