Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat , în debutul şedinţei de Guvern, că va trebui analizată creşterea numărului de cazuri de COVID-19 la nivelul Capitalei, Raed Arafat menționând că presiunea pe sistemul medical din această zonă va crește.

"Deşi avem o cifră constantă a cazurilor de pozitivare, totuşi, din discuţia şi analiza pe care le-am avut legate de acest subiect, avem o creştere de până la 35 de localităţi carantinate şi, de asemenea, avem o situaţie pe care, de asemenea, va trebui să o discutăm şi să o analizăm legată de creşterea numărului de pozitivări la nivelul Capitalei", a afirmat Nicolae Ciucă, conform Agerpres.ro.

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, în cadrul reuniunii Guvernului, că la nivelul Capitalei, din data 6 decembrie până joi, a fost înregistrat un număr de 9.070 de cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus.

"Asta va însemna că o să avem o presiune mai mare pe sectorul medical în zona Bucureştiului şi în zonele, probabil, limitrofe şi poate că va fi nevoie să continuăm să transferăm pacienţi şi în alte părţi care au presiunea mai mică. Cu domnul ministru Tătaru am stabilit că vom avea o şedinţă cu managerii spitalelor din Bucureşti, cu şefii secţiilor ATI şi şefii UPU ca să discutăm această situaţie, pe care probabil că o să începem să o vedem cândva în cursul săptămânii viitoare, având în vedere cifra asta de cazuri", a spus Arafat.

El a menţionat că la nivelul Prefecturii Bucureşti s-a discutat despre intensificarea controalelor şi a măsurilor de implementare a restricţiilor existente la acest moment.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri