Medic primar ATI, despre redeschiderea restaurantelor: România este într-o situație mai bună decât statele din Europa

România traversează o perioadă de relativă relaxare de la debutul pandemiei, în ciuda circulației noii tulpini. Puțin peste 1.500 de cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore, ceea ce dă speranțe de îmbunătățire românilor, dar și autorităților. Se află România într-o situație mai bună decât restul Europei, care luptă contra cronometru cu valul de noi cazuri, sau a căzut în capcana dorinței de relaxare?

Dr. Radu Țincu, medic primar ATI, la Spitalul de Urgență București (Floreasca), a declarat că țara noastră trece printr-un echilibru, însă nu trebuie să agățăm cu toate forțele de acesta, deoarece îl putem nărui.

”Este evidentă scăderea dramatică a testărilor, ceea ce ne demonstrează tacit că nu vedem, din nou, realitatea pandemică din România. În plus, nu putem să nu observăm ineficiența autorităților de a face o predicție asupra incidenței de circulație a noii tulpini în România. Era și este necesară secvențierea genomică a testelor și pe baza unor modele matematice, autoritățile ar fi putut obține o imagine mai clară a acestei noi forme de virus”, a precizat dr. Țincu, pentru Wall-Street.

În plus, medicul face referire și la redeschiderea restaurantelor, despre care voci din piață susțin că nu a fost realizată într-un moment prielnic. Ba mai mult decât atât, ar putea pune în pericol redeschiderea școlilor.

”Oamenii trebuie să respecte în continuare măsurile de protecție. Iar proprietarii de restaurante trebuie să se asigure că respectă acel procentaj de 30% din capacitate. Doar așa ne putem feri de o nouă explozie de cazuri”, a mai spus medicul.

Citeste si:
Medic primar ATI: De ce ritmul campaniilor de vaccinare nu are...
Medic primar ATI: De ce...

De asemenea, dr. Țincu susține că România este într-o situație mai bună din punct de vedere pandemic, comparativ cu statele din Vestul Europei, datorită restricțiilor de circulație impuse, care au fost mai dure decât cele adoptate de Germania sau Franța.

”România a adoptat restricții de circulație mai dure decât statele din Occident, ceea ce a generat un decalaj, o întârziere a manifestării noii tulpini în țara noastră. Acest lucru, ne dă un avantaj din punct de vedere pandemic, în fața celorlalte state europene”, a conchis medicul.

Până astăzi, 25 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 712.561 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 654.875 de pacienți au fost declarați vindecați. În plus, până în prezent, pe teritoriul țării noastre, trei români au fost confirmați cu noua tulpină a COVID. Nouă din zece persoane testate - contacți ai unuia dintre pacienții depistați în cursul zilei de 22 ianuarie cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile.

Citeste si:
Masca și carantinarea ne afectează imunitatea? E imunitatea de...
#DeFaker | Masca și...
Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri