Florin Cîțu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin

Premierul Florin Cîțu a scris într-un mesaj pe Facebook că va trebuie să continue campania de vaccinare cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse, spunând că Agenția Europeană a Medicamentului își menține recomandarea făcută Comisiei Europene privind autorizarea tuturor tipurilor de vaccin folosite în prezent în România.

„Fac apel la cetățeni să aibă încredere în experți și, în special, în cei ai Agenției Europene a Medicamentului. În primul rând, Agenția Europeană a Medicamentului își menține recomandarea făcută Comisiei Europene privind autorizarea tuturor tipurilor de vaccin folosite în prezent în România. Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Premierul precizează că, în ceea ce privește tipul de vaccin care a fost în discuție în spațiul public, Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii, în acest moment, care să facă vreo legătură între cele câteva cazuri și vaccin. La nivel european sunt deja cinci milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin, iar Marea Britanie își vaccinează toată populația cu acest ser.

„În acelaşi timp, în România există o campanie împotriva acțiunilor luate de Guvern în scopul opririi pandemiei. Există o campanie împotriva portului măștii în spațiul public, a respectării măsurilor de distanțare şi a vaccinării. A zădărnici această acțiune care are ca obiectiv îmbunătățirea sănătății tuturor românilor, este o încercare de a submina autoritatea statului. Fac apel să ne informăm cu toții de la specialiști pentru că încrederea se câștigă foarte greu și se pierde foarte ușor”, mai adaugă Cîțu.

Citeste si:
Florin Cîțu: Dacă românii vor măsuri de relaxare, trebuie să se...
Florin Cîțu: Dacă românii vor...
Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri