Reprezentanți ai DSU, INSP, DSP, dar și experți în Sănătate Publică s-au reunit astăzi pentru a redefini condițiile de carantinare a unei localități. Autoritățile nu au căzut de acord asupra multor puncte, iar secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat că va urma o nouă rundă de negocieri și discuții. Până la cea de-a doua întâlnire oficială, aceasta a precizat că testarea este cea mai importantă măsură de ținere sub control a pandemiei, iar oamenii trebuie să aibă mai ușor acces la teste.

În număr de șase au fost indicatorii asupra cărora s-au oprit autoritățile astăzi, cum ar fi:

  • trendul ascendent al pandemiei,
  • capacitatea de testare,
  • calcularea numărului de cazuri într-o localitate, ținând cont de existența focarelor,
  • rata de incidență etc.

”Rata de incidență este calculată la 14 zile. La momentul calculului, există teste neraportate sau nealocate (nu este stabilită apartenența cazului respectiv). Vom calcula rata pentru 14 zile, dar cu trei zile anterior momentului vorbirii, pentru a putea avea numărul clar de teste efectuate”, a explicat Moldovan.

Carantina este o măsură bună sau nu?

Autoritățile nu vor să impună carantina și caută modalități prin care ar putea substitui această măsură.

”Carantina este un cuvânt greu, pe care nu cu toții îl putem suporta. Intrarea în carantină înseamnă să nu mai ieșim din case, asemenea perioadei de stare de urgență. E prea dur și nu vrem așa ceva”, a mai spus aceasta.

Nu în ultimul rând, Moldovan a adăugat că Ordinul 555 va fi actualizat, astfel încât distribuția paturilor ATI să fie uniformă la nivelul României. În acest sens, spitalele mari ar trebui să se reorganizeze astfel încât să aibă un anumit număr de paturi rezervat pentru pacienții cu COVID.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri