Valul trei al pandemiei a venit când încă România nu își revenise bine din cel de-al doilea val. În plus, mutațiile coronavirusului nu au fost deloc îmbucurătoare pentru țara noastră. Prin urmare, România a avut de înfruntat noi recorduri în ceea ce privește cifrele anunțate zilnic. De asemenea, ministrul Vlad Voiculescu a dezvăluit, în cadrul unei conferințe de presă, numărul copiilor internați în unitățile suport COVID.

Un număr de 167 de copii infectați cu COVID sunt internați în unitățile medicale din România. Dintre aceștia, 16 copii sunt în ATI, iar doi sunt intubați.

”Până acum eram obișnuiți ca cei cu comorbidități să facă forme severe de boală. Însă, în acest val, am văzut și că cei care nu au comorbidități accentuate și sunt tineri sunt grav afectați de virus”, a precizat ministrul Sănătății.

Voiculescu a mai spus și că o treime dintre pacienții internați sunt intubați.

În plus, ministrul spune că se poate observa o transmisibilitate mai mare a virusului, deoarece familii întregi se prezintă pentru internare.

De asemenea, ministrul a cerut ajutorul spitalelor MAI, MApN și CFR pentru primirea și îngrijirea pacienților cronici, care nu sunt infectați cu coronavirus.

Nu în ultimul rând, ministrul a precizat că este foarte important să stăm acasă, dacă nu suntem nevoiți să ieșim, să purtăm mască de protecție și să ne vaccinăm.

Retail jobs

”În vreo două luni, vom avea vaccin pentru toată lumea doritoare. Dacă ne vaccinăm într-un număr mare, alături de cei care au trecut prin boală, în vreo două luni putem să spunem că acesta va fi fost ultimul val care să necesite restricții și alte măsuri suplimentare”, a conchis Voiculescu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri