La finalul lunii ianuarie, pe data de 29, mai exact, sirenele pompierilor sunau în drum spre Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, unde izbucnise un incendiu. Sistemul de sănătate românesc a primit o lovitură sub centură, având în vedere că unul dintre marile spitale ale Bucureștiului, capitala României, cădea pradă unei asemenea situații. Iată că toamna aduce o situație similară, de data aceasta la Constanța, unde, în urma incendiului, au decedat șapte pacienți internați în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase. Dr. Adrian Marinescu, director medical ”Matei Balș” precizează care sunt cele trei direcții de care trebuie să ținem cont din moment ce trecem, încă o dată, prin aceeași tragedie.

”Nu ne așteptam sau ma bine zis, nu ne doream să se întâmple, din nou, așa ceva. Din păcate, astfel de situații se repetă”, a declarat dr. Marinescu, pentru wall-street.ro.

Spitalele în care lucrăm sunt foarte vechi. Nu putem vorbi despre siguranță 100%.

Adrian Marinescu, director medical ”Matei Balș”

Medicul a identificat trei direcții pe care atât autoritățile, cât și cadrele medicale ar trebui să le ia în calcul, după cum urmează:

  • sistemul nu se poate pregăti pentru astfel de evenimente și să asigure siguranță 100% într-un timp scurt.

”E nevoie de spitale noi, iar lucrurile trebuie să fie gândite mult mai bine”, a precizat medicul infecționist.

  • pacienții sunt în număr mare, cu necesar de oxigen, oxigenul fiind cauza principală a acestor evenimente.

”În acest context, singurul lucru care ne rămâne de făcut este pregătirea în detaliu pentru momente de vârf, cum este și acesta. Trebuie acordată o mare atenție circulației oxigenului și instalațiilor electrice din spitale și mai ales, din secțiile ATI ale unităților medicale”, a mai spus dr. Marinescu.

  • ce rămâne de făcut în prezent: viigilența sporită și controlul absolut al circuitului oxigenului în spitale.

”Până se va încheia pandemia avem aceeași infrastructură învechită și trebuie să ne descurcăm cu ea. Spitalele noi nu pot apărea peste noapte, iar oamenii se folosesc de oxigen pentru că e principala cale de salvare”, a conchis directorul medical de la ”Matei Balș”.

Vezi și: Vlad Voiculescu: Unde este raportul după incendiul de la Piatra Neamţ? Dar cel de la Balş? Știm ce s-a întâmplat acolo? Nu știm

La momentul izbucnirii incendiului, în Spitalul de Boli Infecțioase se aflau 125 de pacienți, dintre care cinci erau non-COVID. Dintre cei 120 internați cu COVID, zece se aflau în secția ATI a spitalului. Pacienții evacuați au fost transferați la Spitalul Clinic Județean Constanța, Spitalul de Pneumologie Palazu Mare și Spitalul Militar Constanța.

Apelul de urgență a fost dat la 9:48, iar incendiul a fost lichidat la 10:55. Galațiul, Ialomița și Călărașiul au fost județele care au intervenit cu ajutoare pentru stingerea incendiului.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții DSU, au fost mobilizate circa 51 de mijloace de transport, cinci ofițeri și 128 de subofițeri. De asemenea, au participat 10 ambulanțe, opt mașini de prim ajutor și două mașini de multiple victime.

Nu în ultimul rând, în urma incendiului izbucnit va fi emis un dosar penal.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri