După doi ani de pandemie în care toți ochii au fost ațintiți asupra industriei pharma, a urmat războiul din Ucraina, care blochează o serie de investiții în diferite părți ale lumii, începând cu Rusia. Este și cazul Servier Pharma, care a pus în așteptare tot planul de dezvoltare a fabricii din țara condusă de Vladimir Putin. Cât despre România, Michel Eschenbrenner, General Manager al Servier Pharma România, precizează, într-un interviu wall-street.ro, că țara noastră încă mai are pași de făcut pentru a atinge maturitatea sistemului de sănătate.

W-S: Am traversat doi ani de pandemie, iar acum ne aflăm într-o perioadă de război. Cum este impactată industria pharma de aceste schimbări?

M. Eschenbrenner: Încă de la debutul pandemiei și până în prezent, Servier s-a concentrat pe a investi timp și resurse în progresul terapeutic, pentru a deservi nevoile pacienților săi. Grupul nostru are două mari priorități:

  • furnizarea medicamentelor noastre pacienților care au nevoie de ele,
  • garantarea sănătății și a siguranței angajaților noștri.

Întorcându-mă la pandemie, aceasta ne-a ridicat trei provocări majore însă, ca orice situație de criză, și acestea trebuie să ducă spre progres.
Prima provocare traduce nevoia de colaborare. Dacă n-ar fi colaborat între ele companiile farmaceutice, companiile cu autoritățile și cu mediul academic, n-am fi ajuns la performanța de a aduce pe piață tratamente și vaccinuri noi într-un timp atât de scurt. În al doilea rând, am revizuit performanța unităților noastre de producție, respectiv reziliența lor și posibilitatea de a produce cantități mari într-un timp foarte scurt. Și, nu în ultimul rând, eficiența proceselor de reglementare, la nivelul autorităților, ca – după momentul în care s-a produs inovația – aceasta să poată fi adusă în condiții de siguranță pe piață. Revin aici la piața din România și la zona de colaborare. Este clar că industria farmaceutică trebuie să continue eforturile de a aduce inovație în țară și de a pune pacientul în centrul tuturor acțiunilor noastre.

Retail jobs

Ca să concluzionez, această criză globală ne-a reamintit cât de importante sunt eforturile noastre de cercetare și dezvoltare de noi soluții terapeutice inovatoare pentru tratamentul pacienților, salvând, astfel, vieți și contribuind la protejarea sănătății generațiilor viitoare.

W-S: Servier deține o fabrică/ centru de producție în Rusia. Cum este afectată compania de conflictul debutat pe 24 februarie?

M. Eschenbrenner: Servier condamnă ferm războiul și face apel la pace. Suntem o companie dedicată îmbunătățirii vieților umane, prin urmare stă în responsabilitatea noastră să continuăm să asiguram medicamentele esențiale pacienților, indiferent unde s-ar afla aceștia. Cu toate acestea, în acord cu situația actuală și cu secțiunile internaționale impuse, am luat și noi o serie de măsuri, printre care, suspendarea oricărei activități de expansiune fără legatură cu medicamentele esențiale pacienților în Rusia și Belarus. Am stopat noi studii clinice în aceste două țări, precum și recrutarea de noi pacienți pentru studiile în curs de desfășurare. Cu toate acestea, ne-am angajat să oferim în continuare terapiile necesare pacienților înscriși anterior în studiile clinice. Totodată, am oprit orice investiție în Rusia și Belarus.

Citeste si:
Ministerul Sănătății vrea mai multe activități în farmacii: testare...
Ministerul Sănătății vrea mai...

Anul acesta, donâm o sumă echivalentă cu profitul subsidiarei noastre din Rusia pentru a veni în sprijinul acțiunilor umanitare din Ucraina. Mai mult, în linie cu misiunea și valorile Grupului Servier, oferim, încă de la începutul războiului, ajutor angajaților noștri din Ucraina și celor care au luat decizia grea de a-și părăsi țara. Angajații Servier lucrează pentru a asigura bunăstarea și siguranța colegilor lor ucraineni și a familiilor acestora, în orice mod posibil, inclusiv oferind soluții de găzduire și cazare.

Grupul Servier a donat medicamente și kit-uri de prim ajutor, precum și sume de bani în valoare de peste 1,5 milioane de euro, până în prezent. De asemenea, am creat un fond pentru angajații noștri din întreaga lume, astfel încât aceștia să poată contribui la ameliorarea suferinței din Ucraina prin donații caritabile voluntare.

Citeste si:
De ce dispar medicamentele de pe piață? Răspunsul Simonei Cocoș, APMGR
Future Healthcare | De ce...

Servier Pharma România, împreună cu subsidiarele din țările din jur, au format o echipă de lucru, la nivel de top management și HR, pentru a acționa rapid din punct de vedere operațional și a oferi ajutorul necesar. Una dintre acțiunile concrete a fost să ajutăm cu cazare colegele și familiile acestora sosite în România, precum și să răspundem nevoilor medicale, dar și facilitarea de transport către alte țări.

Găzduim în România și ajutăm cu tot ce este nevoie, în momentul de față, 14 colegi, 17 membrii de familie ai acestora și 16 copii. Am reușit să identificam opțiuni de cazare pe termen lung, cei 16 copiii au fost înrolați la cursuri în școală, în diferite clase, în funcție de vârstă. Colegii noștri din Ucraina sunt susținuți cu tot spectrul de lucruri esențiale, de la produse de igienă, curățenie, mâncare, până la haine noi, echipament sportiv pentru orele de sport și jucării pentru copii etc., iar ei își desfășoară activitatea din birourile Servier România.

Citeste si:
Germania nu respinge ideea unei plafonări a preţului petrolului rusesc
Germania nu respinge ideea...

W-S: Care sunt scumpirile pe care le estimați în piața medicamentelor inovative, ținând cont de crizele în lanț (energie, gaze, ambalaje)?

M. Eschenbrenner: Este important să precizăm că, în Romania, scumpirile medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală sunt reglementate prin lege și sunt stabilite de către Ministerul Sănătății, prin identificarea prețului minim (într-un număr de 12 state europene). Deci nu de către producător.
S-au înregistrat, într-adevăr, scumpiri pentru materiile prime, ambalaje, transport terestru, maritim și aerian. Cu siguranță, aceste majorări, în condiţiile unui preț reglementat, au un impact major în sustenabilitatea operațiunilor în industria producătoare de medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală din România, care se confruntă și cu aplicarea taxei clawback, o suprataxare susținută de producători de peste 10 ani în România.

Citeste si:
OMS anunță creșterea numărului de cazuri de COVID-19 în această vară
OMS anunță creșterea...

Toate aceste aspecte menționate produc efecte, țara noastră aflându-se deja pe ultimul loc în ceea ce privește accesul pacienților la terapiile de ultimă generație deja disponibile în Europa.

W-S: Care sunt planurile Servier pentru 2022: ce medicamente noi vor fi lansate, care sunt investițiile plănuite?

M. Eschenbrenner: Sunt conturate o serie de direcții strategice la nivel de Grup, care sunt implementate în toate țările în care operăm, pentru a asigura o abordare unitară în beneficiul pacienților noștri.

  • Dăm credit pacienților: dezvoltarea accelerată pe care o cunosc tehnologiile digitale, mai ales în relație cu informațiile privind sănătatea, și forumurile online au permis pacienților accesul la date și le-a facilitat exprimarea problemelor de sănătate cu care se confruntă. Prin urmare, ei devin astfel capabili să preia din ce în ce mai mult controlul asupra propriei îngrijiri medicale, devin mai bine informați. Profesioniștii din domeniul sănătății și companiile farmaceutice adoptă tot mai mult abordarea "dincolo de pastilă”, însemnând servicii care să ghideze pacienții, de la stadiul de pre-diagnosticare, până la monitorizarea tratamentul si a patologiei. Mai mult, iau naștere parteneriate pe termen mediu și lung cu asociații ale pacienților pentru a oferi soluții adaptate nevoilor acestora, precum și ale familiilor și prietenilor lor.
  • Dezvoltarea de noi abordări terapeutice: biotehnologiile – care împletesc biologia cu tehnologie derivată din alte discipline – precum și noile abordări terapeutice, terapiile genice și celulare, promit, în special în cazul acelor pacienți care suferă de boli ce s-au dovedit greu de tratat până acum. Pentru a exploata biotehnologia la adevăratul său potențial, cei ce activează în industria farmaceutică își adaptează strategiile, resursele R&D și facilitățile de producție. Tehnologia digitală și, în special, proliferarea datelor și a inteligenței artificiale, creează, de asemenea, o serie de oportunități de personalizare a tratamentelor, precum și de îmbunătățire a procesului de prevenire a bolilor. Mai mult, pandemia COVID-19 a accelerat ritmul inovației, deschizând o nouă gamă de posibilități. Ne menținem poziția puternică în călătoria noastră ca o companie condusă de inovare și mijloace solide, care cuprind 36 de proiecte de cercetare și 40 de proiecte în dezvoltare clinică, inclusiv 19 entități moleculare noi.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, procesele de cercetare și dezvoltare în cadrul Servier se concentrau pe domenii terapeutice cu nevoi considerabile, precum oncologia. Această abordare va fi susținută de inaugurarea Institutului de Cercetare și Dezvoltare de la Paris-Saclay pentru a pune bazele unei cercetări mai deschise, mai dinamice și mai productive, pentru a servi mai bine pacienții.

Citeste si:
Speranţa de viaţă la naştere a scăzut până la nivelul înregistrat...
Speranţa de viaţă la naştere...
  • Specializarea unităților de producție: Pentru a răspunde mai bine nevoilor pacienților, într-o lume afectată de schimbări economice substanțiale, de mediu, sociale și tehnologice, Grupul trebuie să își pregătească unitățile de producție, asigurându-se că sunt adecvate scopului și funcționează eficient pentru a le permite pacienților să beneficieze rapid de inovație, pentru a le oferi tratamente din ce în ce mai personalizate.

Aceasta este principala provocare cu care se confruntă industria astăzi. Această capacitate de a reacționa și de a se adapta oferă, de asemenea, o oportunitate de a inova, în special prin valorificarea tehnologiei digitale. Într-adevăr, industria devine treptat din ce în ce mai „inteligentă”, trecând prin schimbări majore, cum ar fi automatizarea extinsă, importanța acordată datelor și integrarea echipamentelor conectate.

Servier produce 98% din ingredientele sale active la unitatea sa de producție de la Oril, din Franța. De altfel, în unitatea de producție din Franța am investit pentru a dubla capacitatea de producție a ingredientului activ al unuia dintre produsele noastre până în 2023. O nouă unitate de producție va contribui la satisfacerea creșterii considerabile a cererii globale și va coincide cu implementarea unor procese de producție inovatoare și cu o nouă rută de sinteză pentru a îmbunătăți eficacitatea și performanța ecologică a producerii ingredientului activ.

O altă etapă importantă va fi, de asemenea, dată de inaugurarea, în 2023, a unității Bio-S din Gidy, Franța, o unitate de Bio producție care va acoperi toate etapele de producție a medicamentelor biotehnologice pentru studii preclinice și clinice.

  • Remodelarea și digitalizarea proceselor de lucru: Oamenii, în special tinerii, caută sens în munca lor și se așteaptă ca marile companii să adopte o abordare a vieții la locul de muncă axată pe oameni. Prin urmare, companiile își ajustează practicile de management pentru a atrage noi talente și pentru a încuraja angajamentul, făcând o trecere către o mai mare responsabilizare, flexibilitate, cooperare și colaborare între divizii. În practică, aceasta presupune concentrarea pe îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, să facă locurile de muncă mai atractive și să asculte mai mult angajații. Totodată, companiile și-au văzut modul de lucru evoluând, pe măsură ce operațiunile integrează treptat tot mai multă tehnologie digitală, accelerată și mai mult de pandemia de COVID-19. Noi ne continuăm călătoria pentru a le permite colegilor noștri să se exprime și să-și dezvolte abilitățile într-un Grup căruia îi pasă de ei.
  • Îndeplinirea așteptărilor sociale și de mediu din ce în ce mai mari: Oamenii, organizațiile non-profit și guvernele se așteaptă de la companii să își asume angajamente ferme cu privire la impactul operațiunilor lor asupra societății și asupra mediului. Acest lucru se reflectă în reglementările care îndeamnă companiile să combine creșterea cu sustenabilitatea. Într-adevăr, companiile responsabile trebuie să creeze valoare pe termen lung pentru ele și pentru comunitate. Provocările sociale precum urgența climatică și degradarea mediului îndeamnă companiile să adopte măsuri pentru a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră și să-și intensifice eforturile de a proteja biodiversitatea și de a conserva resursele.

W-S: Care este importanța prezenței Servier în România pentru întregul grup?

M. Eschenbrenner: Servier România deține o poziție puternică în regiune și la nivel de grup. Aceasta este rezultatul implicării, pe parcursul a 30 de ani, în care – împreună cu partenerii noștri – am oferit o calitate mai bună a vieții pacienților români. Lipsesc încă, în România, programe de prevenție sustenabile, de diagnostic precoce, sisteme integrate de monitorizare a patologiilor și a eficienței schemelor terapeutice. Pentru a sprijini aceste nevoi, am susținut proiecte pilot ce adresează aceste nevoi prin colaborări cu peste 300 de Societăți și Asociații medicale și Științifice, Asociații de pacienți, ONG-uri, Colegii medicale, Federații, Fundații, Universități medicale, Instituții medicale și academice, spitale și clinici. Susținem cercetarea clinică, desfășurarea de studii ce pun la dispoziție importante date epidemiologice, oferim suport financiar pentru programe online și offline de educație medicală, evenimente științifice ale partenerilor și ale noastre, programe de prevenție, campanii de diagnosticare și sprijin umanitar, însumând, anual, o medie de 2 milioane de euro.

W-S: Care este stadiul în care se află Servier în ceea ce privește noi tratamente pentru bolnavii oncologici? Când ar putea românii să aibă acces la acestea?

M. Eschenbrenner: Pacienții români au deja acces la terapiile oncologice ale companiei, dedicate cancerului colorectal, cancerului gastric, cancerului pancreatic și leucemiei limfoblastice acute. De altfel, aș menționa că din 36 de proiecte de cercetare, 18 sunt în oncologie și din cele 40 de proiecte în dezvoltare clinică, 23 sunt, de asemenea, în oncologie.

W-S: Cum vedeți piața pharma din România? Ce o deosebește de alte piețe?

M. Eschenbrenner: Aflată pe locul 7 în Europa ca populație, România este o țară importantă prin prisma investițiilor. Din perspectiva evoluției, trebuie avut în vedere că are încă pași de făcut spre maturitatea sistemului de sănătate. Sunt necesare masuri pentru a face acest sistem să devină mai eficient, pentru a se asigura accesul pacienților români la servicii medicale de calitate și la terapii inovatoare. România se află încă pe ultimele locuri în ceea ce privește investiția în sănătate ca procent din PIB, cheltuielile cu sănătatea sau pentru programe de prevenție pe cap de locuitor și deține ultimul loc în Europa în privința accesului la terapii inovatoare.

Dinamica pieței va fi determinată în viitor de contextul economic, de disponibilitatea reformării programelor de sănătate și a regândirii bugetelor dedicate pentru medicamente, susținute de evoluția contextului legislativ.

Vor rămâne determinante veniturile populației, gradul de informare și preocuparea pentru sănătate și prevenție, campaniile de informare dedicate pacienților, dar, cel mai important, menținerea colaborării dintre autorități, industrie, comunitatea medicală, asociațiile de pacienți. Toți cei implicați activ în desenarea unui sistem de sănătate eficient și performant trebuie să înțeleagă că au această responsabilitate. În Servier, prin toate acțiunile noastre, dorim să contribuim la transmiterea către generațiile viitoare a unei lumi care poate asigura accesul la asistență medicală de calitate pentru toți.

W-S: Care sunt patru dintre caracteristicile care descriu Servier în prezent?

M. Eschenbrenner: Sunt o serie de caracteristici definitorii pentru Servier, dar dacă mă limitez la patru, aș puncta că suntem lider în cardiologie (al patrulea grup farmaceutic de top în cardiologie și al treilea cel mai important grup farmaceutic în hipertensiune arterială la nivel mondial). Apoi, suntem un grup farmaceutic global, independent (guvernat de o fundație non-profit), ceea ce ne conferă stabilitate, sustenabilitate și capacitate de inovare. Un al treilea atribut este că suntem centrați pe pacient și îl includem pe acesta în toate etapele dezvoltării. Nu în ultimul rând, Servier este un angajator de top la nivel european.

W-S: Unde vedeți Servier peste trei ani?

M. Eschenbrenner: Este evident că fiecare perioadă aduce cu sine o serie de provocări și contextul post-pandemic, post-război nu face excepție. Consecințele vor continua să se resimtă, la nivel global. Continuăm să investim, să ne dedicăm construcției sănătoase în beneficiul pacienților noștri. Un mare avantaj este dat de modelul de business axat pe cercetare-dezvoltare, căci inovația trebuie să stea la baza tuturor proceselor, răspunzând atât nevoilor neacoperite, cât și schimbărilor inerente din jurul nostru. Printr-o model deschis și colaborativ de R&D continuăm să fim sustenabili și relevanți. Printr-un proces continuu de transformare a acestui model, accelerăm inovația.

Nu aș limita orizontul la trei ani, căci reformele trebuie gândite, cu viziune, pe termen lung. Avem o responsabilitate față de pacientul român care depășește acest orizon de timp mediu. Pentru pacienți, lucrăm să le punem la dispoziție terapii noi, care se vor concretiza pe viitor. Rămânem, în același timp, alături de partenerii noștri, căci împreună suntem mai puternici.

Sursa foto: Servier Pharma România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri