Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că variola maimuţei nu se transmite uşor şi nu necesită măsuri de precauţie ca în cazul infecţiei cu noul coronavirus, menţionând că nu se pune problema unei transmiteri comunitare a acestei boli, pentru că rata de reproducere este în jur de 0,3.

"Nu este vorba de o sensibilitate, este vorba mai degrabă de un comportament la risc, comportamentul la risc poate să fie deopotrivă înregistrat şi la bărbaţi, şi la femei. Problema este legată de un contact apropiat cu o persoană infectată, lucrul acesta se poate întâmpla oricui dacă nu-şi ia nişte măsuri de precauţie şi recomandarea este, cel puţin din punct de vedere al relaţiilor intime, să se evite relaţiile întâmplătoare, cu persoane necunoscute. Şi dacă există o expunere, în sensul contactului cu o persoană care prezintă leziuni, atunci înseamnă că este bine ca persoana respectivă să se adreseze serviciului de boli infecţioase", a afirmat Rafila, întrebat dacă există o sensibilitate mai mare a bărbaţilor la această boală, având în vedere cele trei cazuri existente în România, scrie Agerpres.ro.

El a spus că există anchete epidemiologice în desfăşurare în cazul celor trei bărbaţi, dar finalizarea lor va dura, deoarece se bazează pe declaraţiile persoanelor infectate.

Sancțiuni pentru declarații false ale pacienților infectați?

Întrebat dacă vor fi sancţionaţi cei care refuză să spună cu cine au intrat în contact, Rafila a precizat: "Este dreptul fiecărei persoane în privinţa vieţii personale, atât timp cât acest lucru nu afectează sănătatea altora. (...) Trebuie judecat de la caz la caz. În măsura în care timpul dovedeşte că nu apar cazuri noi în legătură cu acea persoană care a refuzat să facă orice fel de declaraţie, în mod evident nu ai niciun motiv să consideri că ar trebuie să fie în vreun fel sancţionată. Dacă, însă, apar cazuri secundare şi se favorizează transmiterea unei boli infecţionale, există legislaţie în domeniu".

Rafila a mai spus că este posibil ca alte persoane să fi contractat boala şi să nu o declare.

"Absolut, este posibil, dar orice om care încearcă să-şi protejeze propria persoană din punct de vedere al sănătăţii, dacă are o problemă de sănătate, dacă apar leziuni, o erupţie la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, în mod evident ar trebui să se adreseze medicului. Este importantă ancheta epidemiologică totdeauna - şi aţi văzut şi în cazul infecţiei cu noul coronavirus -, pentru că stabileşte care sunt contacţii, se iau măsuri de sănătate publică, cea mai simplă este izolarea la domiciliu timp de 21 de zile, dacă este vorba de o formă uşoară a bolii sau dacă simptomatologia este minimală, dar este de dorit să se prezinte la medic pentru diagnostic. Există multe boli eruptive, nu trebuie să credem că orice boală eruptivă înseamnă acest tip de variolă, de exemplu varicela, apare şi la persoane adulte, există şi zona zoster şi precizarea diagnosticului este foarte importantă", a adăugat ministrul.

Ministrul Sănătății nu se așteaptă la un focar în București

Potrivit lui Rafila, nu se aşteaptă un focar în Bucureşti. "Nu, focarul presupune şi transmisibilitatea între cele trei persoane, nu avem elemente care să certifice acest lucru", a menţionat el.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că ancheta epidemiologică îi vizează pe membrii de familie ai persoanelor bolnave şi că aceştia nu trebuie neapărat vaccinaţi, dar trebuie luate măsuri de izolare la domiciliu a persoanei infectate, de purtare a măştii de protecţie şi de păstrare a măsurilor igienice individuale care evită transmiterea bolii.

"Din fericire, această boală nu se transmite aşa uşor cum s-a transmis infecţia cu noul coronavirus. Am auzit tot felul de întrebări legate de transmitere comunitară. Nici vorbă de aşa ceva. Nu necesită măsuri de precauţie care să pună în vreun fel probleme similare cu cele legate de infecţia cu noul coronavirus, pentru că rata de reproducere este în jur de 0,3, deci o transmitere foarte lentă", a explicat Rafila.

Prezervativele împotriva variolei

El a mai spus, întrebat dacă recomandă şi folosirea prezervativului, că aceasta este o metodă care ar scădea foarte mult riscul de transmitere a infecţiilor cu transmitere sexuală.

"Totdeauna, când vorbim de o boală cu transmitere sexuală, prezervativul este o metodă de prevenire care nu este infailibilă, ştiţi că cea mai infailibilă metodă este abstinenţa, aşa scrie în literatura din specialitate, dar folosirea corectă a prezervativului este o metodă care va scădea foarte mult riscul de transmitere a infecţiilor cu transmitere sexuală şi se dovedeşte că această boală este, în momentul de faţă, transmisă mai degrabă pe calea sexuală", a evidenţiat Alexandru Rafila.

100.000 de doze de vaccin împotriva variolei

Vaccinurile împotriva variolei, potrivit acestuia, s-au scos din utilizare în 1979, când a fost eradicată această boală, dar la nivel global există foarte mici cantităţi care sunt de obicei păstrate pentru profesioniştii din sănătate.

Comisia Europeană are discuţii cu un producător pentru 100.000 de doze, care vor fi repartizate statelor membre, proporţional cu populaţia, a mai spus el, menţionând că se administrează două doze pentru schemă completă de vaccinare doar persoanele care sunt contact sau în primele zile la persoana infectată.

Ministerul Sănătăţii a informat că al treilea caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România.

"Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat marţi la un spital din Bucureşti. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie. Starea generală a pacientului este bună. Acesta a rămas internat", a precizat Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, bărbatul nu are istoric de călătorie. Confirmarea s-a făcut cu probe de laborator.

Primul caz de variola maimuţei din România a fost diagnosticat pe 13 iunie la un bărbat de 26 de ani din Bucureşti. Pe 14 iunie, un alt bărbat, de 32 de ani, a fost diagnosticat cu această boală.

Sursa foto: Alexandru Rafila/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri