Un stat european a organizat un referendum prin care și-a întrebat cetățenii dacă ar fi de acord cu reintroducerea restricțiilor în cazul unui nou val al pandemiei COVID-19. Este vorba despre Liechtenstein, iar rezultatul a fost cel la care probabil ne așteptam cu toții.

Aproape 53% dintre votanții din micul stat european au spus ”NU” unei eventuale reintroduceri a restricțiilor anti-COVID chiar și în cazul unui nou val de cazuri de infectare cu coronavirus. Măsurile propuse se refereau la condiționarea accesului în spații publice de prezentarea certificatului de vaccinare. Dat fiind că rezultatul referendumului a fost negativ, guvernul din Liechtenstein nu va putea introduce astfel de restricții, scrie Euractiv.

Principatul cu o populație sub 40.000 de locuitori are o tradiție a democrației directe, apelând frecvent la referendumuri. În plus, tema restricțiilor este una sensibilă, referendumul fiind inițiat de mișcarea “Menschen im Mittelpunkt” (”Oamenii în centru”), fondată acum jumătate de an și care se conturează ca un partid opus în primul rând măsurilor adoptate în contextul pandemiei și folosirii de certificate de vaccinare.

În noiembrie 2021, un referendum privind introducerea certificatului verde a fost organizat și în Elveția. Aici, însă, votanții au ales ”DA”, în număr mare.

Sursa foto: Mircea Moira / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri