Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, sambata, ca bugetul Municipiului Bucuresti, votat sambata in Consiliul General, este unul paralel, care s-a nascut spontan, de dimineata, la comanda politica, precizand ca, daca nu va fi functional si legal, il va ataca in instanta.
"Este un buget paralel, care s-a nascut spontan, azi dimineata, la comanda politica, care nu face altceva decat sa distruga toate domeniile de activitate", a spus Oprescu, dupa ce consilierii generali au aprobat proiectul de buget al Municipiului Bucuresti.

Bugetul Capitalei a fost aprobat de Consiliul General, cu aproximativ 80 de modificari, propuse, sambata, in sedinta, de consilierii USL, alesii PDL din consiliu parasind sala inainte de vot, iar cei ai PPDD abtinandu-se.

Primarul Capitalei a explicat ca doua lucruri i-au atras atentia, atunci cand au fost citite modificarile, respectiv faptul ca au fost luati bani de la investitii care sunt "pe cale de terminare" si ca nu se respecta legea.

"Nu cred ca acest buget poate sa fie functional si este legal si poate sa aduca dovada de oportunitate", a mai spus edilul Capitalei despre buget, pe care l-a caracterizat ca fiind facut "pe picior in baie".

Sorin Oprescu a explicat ca nu a reusit sa inteleaga care sunt modificarile, precizand ca a luat cunostinta de ele in timpul sedintei de sambata, cand au fost citite.

"Forma de buget pe care am propus-o si pe care am discutat cu toti liderii (din CGMB ai partidelor politice, n.r.) primeste un buget nou, facut azi-dimineata. Cine a facut acest lucru este responsabil. Din acest lucru nu castiga decat hotararea politica aberanta, luata la nivel de doi primari de Bucuresti", a mai aratat edilul Capitalei, adaugand ca "toate orele si saptamanile trecute (in care s-a discutat proiectul de buget, n.r.) au fost degeaba" si mentionand ca s-a mai intalnit cu situatii similare pe vremea cand majoritatea in CGMB o aveau consilierii PDL.
Intrebat ce urmeaza sa faca in legatura cu bugetul votat de consilierii generali, primarul general a spus ca, dupa ce aparatul executiv al municipalitatii va face o analiza, in functie de rezultat, ar putea ataca in instanta bugetul aprobat.

"Imi fac o analiza pe un buget absurd, o sa-si puna toti costumele de oameni absurzi si-o sa faca analiza pe buget, iar daca o sa am si dovada materiala ca acest buget nu se inchide, am sa-l atac in instanta si o sa fac alta sedinta prin care sigur ca romanului o sa-i vina mintea la cap", a mai spus Oprescu.

Discutiile privind proiectul de buget al Capitalei, in sedinta de sambata a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), au inceput prin citirea, timp de doua ore, a unei liste cu modificarile propuse de consilierii USL.

In cea mai mare parte, modificarile constau in trecerea unor sume de bani de la un capitol bugetar la altul.

Astfel, s-a propus suplimentarea bugetului RATB cu 30 de milioane de lei, a bugetului RADET, cu 60 de milioane de lei, diminuarea bugetului Clubului Sportiv Municipal, cu 5 milioane de lei, precum si majorarea alocatiei de hrana, cu 2,9 milioane de lei, pentru persoanele asistate.

O alta modificare consta in suplimentarea veniturilor bugetului local cu suma de 82,9 milioane de lei, reprezentand bani din amenzi, concesiuni si inchirieri de spatii si alte venituri.

Modificarile aduse proiectului de buget au fost grupate in doua amendamente, pe care consilierii generali ai USL le-au votat, ulterior votand si proiectul de buget.

Dupa citirea modificarilor propuse, consilierii PDL au anuntat ca nu vor vota nici amendamentele, nici proiectul de buget si s-au retras din sala.

"Grupul PDL nu va vota acest buget pentru ca asistam la o lupta intre primarii a doua sectoare ale Capitalei si primarul general", a declarat, la prezidiu, reprezentantul consilierilor PDL.

Si reprezentantul grupului PPDD din CGMB a luat cuvantul inainte de votarea proiectului de buget, precizand ca membrii acestei formatiuni se vor abtine.

Inca de la inceputul discutiei privind bugetul Capitalei, Sorin Oprescu s-a adresat consiliului: "Avem doua posibilitati - prima de a merge impreuna, si, a doua de a ne aseza de o parte si de alta a baricadei".

Oprescu a mai aratat ca, indiferent ce vor vota consilierii, el nu va executa un buget comandat.

"Dumneavoastra votati orice. Dar daca credeti ca eu voi executa vreun buget comandat, dintr-o multime de motive, atunci inseamna ca sunteti de acord cu aceste malversatiuni aduse bucurestenilor", le-a spus primarul consilierilor municipali.

Bugetul general al Capitalei pentru anul in curs este de 4,52 miliarde de lei, din care bugetul local este de 3,8 miliarde de lei. Diferenta o reprezinta veniturile spitalelor de la casa de asigurari de sanatate si alte venituri proprii prin care spitalele isi suporta cheltuielile pe care municipalitatea nu poate legal sa le suporte, precum cheltuielile cu personalul, dar si veniturile proprii ale altor institutii precum cele de cultura si arta.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri