Bilantul mandatului Kovesi. Cate condamnari definitive a avut din 2013

Laura Codruta Kovesi conduce Directia Nationala Anticoruptie din 2013, fiind desemnata de doua ori in aceasta functie. Potrivit legii, cel de-al doilea mandat expira anul viitor, scrie EuropaFM.

Laura Codruta Kovesi este cel de-al treilea procuror sef al DNA si cel mai eficient, daca luam in considerare rezultatele institutiei din ultimii cinci ani, dar si laudele primite din partea Comisiei Europene, a Departamentului de Stat al SUA si a nenumarate ambasade occidentale

Cu toate acestea, in ultimul an, cariera Laurei Codruta Kovesi este marcata de nenumarate scandaluri, inclusiv interne, acuzatii si cateva achitari importante dispuse de judecatori. Toate acestea au loc in contextul in care Puterea vrea sa schimbe legislatia anticoruptie.

Potrivit statisticilor, eficienta DNA a inceput sa creasca in ultimii doi ani de mandat ai lui Daniel Morar ca procuror sef, insa cel mai speculos salt, judecand dupa numarul de condamnari definitive pronuntate de judecatori, a avut loc de cand Laura Codruta Kovesi conduce institutia.

Astfel, daca intre 2005 si 2012, aproape 1.500 de persoane au fost condamnate definitiv, intre 2013 si 2016 numarul infractorilor dovediti de DNA si confirmati de judecatori aproape s-a triplat, depasind 4.000.

Citeste si:
MAE cere părerea Camerei Deputaților în cauza „Kovesi împotriva...
MAE cere părerea Camerei...

Printre condamnati se numara un fost premier, fosti ministri, zeci de parlamentari, sute de primari, sefi de consilii judetene si functionari din nenumarate institutii publice.

In plus, increderea publicului in institutie a crescut proportional cu numarul de dosare aflate in lucru, peste 12.000 anul trecut.

Pentru aceste rezultate dar si pentru cele obtinute ca procuror al Romaniei, functie detinuta intre 2006 si 2012, Laura Codruta Kovesi a primit opt decoratii, una din partea presedintelui din 2012, Traian Basescu, una din partea Regelui Suediei si doua din partea Frantei. De asemenea, Guvernul SUA, dar si CIA, au decorat-o de trei ori pe Kovesi.

In 2016, Laura Codruta Kovesi a fost propusa pentru un nou mandat de procuror sef, care expira anul viitor. Tot 2016, an in care coalitia PSD-ALDE a ajuns la putere, criticile la adresa procurorului sef al DNA s-au intetit, culminand cu ziua de ieri, in care ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat ca demareaza procedura de revocare din functie.

Citeste si:
Alertă de COVID-19 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
La Universitatea Alexandru...

In acest caz, ultimul cuvant il are presedintele Iohannis, care a anuntat deja ca o sustine pe Kovesi.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri