Hainele, odata colectate, vor fi sortate, cu ajutorul a 50 de voluntari „Let’s Do It, Romania!”, apoi curatate si livrate unui numar de 1.000 de familii din judetele Maramures, Neamt, Iasi, Constanta, Targu Jiu, Calarasi si Ialomita.

„Promenada este initiatorul Empty Shop. Aceasta campanie este nationala. Am strans 12 alte centre din tara, am montat acolo cate o cutie de donatii. In momentul asta se monteaza. Undeva maine, poimaine, centrele din tara din 12 orase vor fi pregatite sa primeasca donatii si ne asteptam ca in doua saptamani, pana pe 18 aprilie, cat dureaza campania, sa strangem cateva zeci de tone de haine”, a declarat Corina Olteanu, reprezentant Nepi, la deschiderea The Empty Shop.

Organizatia Let’s Do It, Romania! va sorta si va spala hainele si le va trimite catre comunitatile unde riscul de abandon scolar este ridicat. In prima faza vor fi donate haine pentru sezonul primavara-vara, iar incepand din septembrie vor fi duse haine pentru toamna-iarna.

„Pentru noi, Let’s Do It, Romania!, este un obiectiv foarte clar, acela de a combate risipa de textile, a doua cea mai poluatoare industrie la nivel global. Am inceput anul trecut o campanie, Let’s Share & Care, care are ca obiectiv combaterea risipei, pe de-o parte si pe de alta parte, sustinerea unor beneficiari, sa ii incurajam sa primeasca niste donatii, dar, sa nu ii transformam in niste oameni care asteapta in fiecare luna donatii. Astfel, am facut un parteneriat cu Teach for Romania. Ei au scoli, unde profesorii sunt sustinuti sa mearga si sa predea anumite materii. Noi completam activitatea si daca acei copii merg la scoala, venim si le donam haine pentru copii si pentru familiile copiilor care sunt in programul Teach for Romania”, explica Andrei Cosuleanu, Board Member Let’s do it, Romania!.

Retailerul german de...
Citeste si: Retailerul KiK deschide al treilea magazin. Unde este localizat

Anul trecut, „Let’s Do It, Romania!” a colectat in cadrul programului propriu „Let’s Share & Care!” 7 tone de imbracaminte, dar si jucarii, rechizite si mobilier, directionate catre 850 de copii si familiile acestora din cinci judete ale tarii.

„Acei copii nu primesc doar o data si apoi ii abandonam. Obiectivul este de a dona din sase in sase luni haine pe urmatoarele sase luni de sezon. Acum vom strange si toamna-iarna si primavara-vara. Toamna-iarna nu le vom dona acum, mergem cu ele in septembrie catre copii. Acum donam partea de primavara-vara. Vrem sa o facem pas cu pas, ca sa aiba un efect indelungat pentru comunitate, pentru ca doar asa ai un impact si ii sustii pe copii sa mearga la scoala. Sunt cazuri in Romania, cand ploua sau ninge afara, copii nu merg la scoala, nu au haine, incaltaminte, iar scoala nu are o incalzire adecvata pentru copii”, povesteste Andrei.

In cadrul campaniei Let’s Share & Care, facuta in parteneriat cu Teach for Romania, profesorii monitorizeaza prezenta copiilor la scoala si furnizeaza un raport din sase in sase luni pentru a analiza evolutia in comunitate, iar daca lucrurile s-au imbunatatit, continua donatiile.

Retailerul de fashion Koton...
Citeste si: Koton deschide primul magazin din Oltenia. Unde este localizat

Initiativa Nepi si Let’s Do It, Romania! vine in contextul in care Romania este a treia tara europeana cu cea mai mare rata a abandonului scolar, de 18,5%, dupa Malta si Spania. In acelasi timp, Romania detine cel mai mare procent de copii saraci (grupa de varsta 0-17ani) din Europa care atrage dupa sine riscul excluderii sociale, conform celor mai recente date Eurostat.

Magazinul The Empty Shop este amplasat la nivelul 1 al mall-ului Promenada si este deschis pana pe 18 aprilie, in intervalul orar 10.00 – 22.00. Celelalte puncte de colectare vor fi organizate in mall-urile City Park Constanta, Shopping City Timisoara, Shopping City Galati, Braila Mall, Shopping City Piatra Neamt, Ploiesti Shopping City, Shopping City Deva, Aurora Shopping Mall (Buzau), Shopping City Targu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Ramnicu Valcea, Shopping City Sibiu. Magazinul este dedicat colectarii exclusive de imbracaminte.

Sursa foto: Promenada