Peste 400 de elevi de liceu din judetul Hunedoara au participat, sambata, la Deva, la prezentarea campaniei nationale "Informare acasa! Siguranta in lume!", derulata de Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni (MRP), cu scopul de a-i informa pe cetatenii romani asupra riscurilor care pot aparea atunci cand isi cauta un loc de munca sau un program de studii in afara granitelor.

"Este o campanie de informare prin intermediul careia ne propunem sa aducem la cunostinta riscurile la care pot fi supuse toate persoanele, incepand de la tineri pana la persoanele adulte, care doresc sa calatoreasca, sa studieze sau sa munceasca in afara granitelor tarii, in momentul in care nu pleaca echipati cu informatia necesara", a declarat ministrul pentru Romanii de Pretutindeni, Natalia Intotero (foto), prezenta la eveniment, arata Agerpres.

Ea a aratat ca prin campania derulata de Ministrul pentru Romanii de Pretutindeni se incearca si transmiterea unui mesaj pentru romanii din afara tarii, care doresc sa revina acasa, in sensul ca Romania are proiecte ce pot veni in sprijinul lor.

"Am avut nenumarate discutii cu romanii nostri, de pretutindeni. Chiar daca sunt plecati de foarte multi ani de aici, din tara, ei acasa simt, vorbesc, se roaga, gandesc in limba romana. Foarte multi dintre ei si ar dori sa se intoarca in tara. Prin intermediul acestor campanii incercam sa le spunem ca Romania este o solutie, incercam sa venim cu multe proiecte in sprijinul acestora, pentru cei care doresc sa se intoarca acasa. Prin activitatea Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni incercam sa pastram identitatea romanilor nostri in tarile de rezidenta, prin cursuri de limba romana, proiecte educative, culturale, prin finantarea mass-media in limba romana, dar si prin sprijinirea spiritualitatii, respectiv a cultelor din afara granitelor tarii", a spus ministrul Natalia Intotero.

Lansarea campaniei la Deva a fost insotita de interventii ale reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de Munca si ai Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, tinerilor fiindu-le prezentate oportunitati de studiu sau de pregatire intr-o meserie in tara.

Campania "Informare acasa! Siguranta in lume!" se va desfasura in doua etape: prima este adresata tinerilor si este programata in lunile mai-iunie, iar cea de-a doua este destinata adultilor si este planificata sa aiba loc in lunile septembrie-octombrie. Campania se va desfasura la nivelul celor 41 de judete ale Romaniei.

De asemenea, tot sambata, secretarul de stat din cadrul MRP, Lilla Debelka, a prezentat elemente ale campaniei la Colegiul National "Mihai Eminescu" din Oradea. La eveniment au participat aproximativ 200 de elevi, cadre universitare, profesori, reprezentanti ai asociatiilor de studenti si parinti din teritoriu si directori ai liceelor.

"Campania noastra din acest an isi propune sa va fie alaturi cu informatii care sa va fie de folos in adevaratul sens al cuvantului si de aceea mobilizarea institutionala este exemplara. Avem si cate doua evenimente pe zi in judete diferite, alaturi de partenerii nostri din campanie, fapt care arata implicarea institutiilor noastre, precum si dorinta de a va intalni si de a dialoga", a subliniat Lilla Debelka.

La eveniment au mai participat consulul general al Romaniei la Gyula (Ungaria), Florin Vasiloni, eurodeputatul Emilian Pavel, subprefectul Iulius Delorean, deputatul si vicepresedintele Comisiei Romanilor de Pretutindeni, Sorin Ioan Roman, presedintele senatului Universitatii Oradea, Sorin Curila, deputatul Dumitru Gherman, directorul executiv al DJST, Dragan Petrut, precum si reprezentanti ai IJP, ITM, AJOFM si ai Inspectoratului Scolar Judetean.

Proiectul se va derula in doua etape, prima in lunile mai-iunie, destinata tinerilor, iar a doua in perioada septembrie-octombrie, destinata persoanelor adulte.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri