Rezistenta la antimicrobiene este o prioritate pentru multe state europene, dar si la nivel mondial, fiind considerata o amenintare la adresa sanatatii publice. Mai multe studii arata ca, daca nu vor fi implementate politici de sanatate eficiente pentru scaderea consumului de antibiotice, vom inregistra in cateva decenii 60.000 de decese din 100.000 de persoane spitalizate.

Antibiotice SA a lansat un program de responsabilitate sociala, adunand experti internationali si locali, precum si profesionisti care sustin constant utilizarea judicioasa a antibioticelor in medicina umana si veterinara. Printre expertii locali a vorbit Bogdan Bazga, expert national in securitate alimentara, care sustine ca subiectul rezistentei microbiene se afla pe prima pagina a prioritatilor la nivel international.

“Rezistenta antimicrobiana reprezinta o amenintare tot mai mare la adresa sanatatii si necesita o reactie rapida. Spitalele cheltuiesc acum, in medie, o suma suplimentara, comparativ cu ce se intampla in urma cu 10 ani - in plus cu circa 10.000 dolari per pacient tratat. Previziunea pentru 2030-2050 spune ca se poate ajunge pana la 40.000 de dolari. Utilizarea acestor antibiotice face ca boala sa nu fie tratata la timp. Costul economic cumulat la nivel mondial pana in 2050 la nivelul tuturor statelor ONU poate ajunge la 100 trilioane de dolari - costuri pentru antibiotice si tratarea pacientilor, pacienti care in timp au utilizat antibiotice”, atrage atentia Bogdan Bazga.

Totodata, rezistenta antimicrobiana nu este doar rezultatul administrarii acestora in spitale, ci si utilizarii in agricultura.

“Domeniul agriculturii este strans legat de componenta economica si atunci foarte multe ferme mari, la nivel mondial, utilizeaza de multe ori intentionat si necontrolat antibiotice pentru a creste economiile si respecta contractele. Un raport in cadrul OMS spunea ca procentul este foarte alarmant vizavi de utilizarea acestor antibiotice in domeniul veterinar. Transferul de antibiotice in hrana are un efect asupra celor care au o imunitate redusa, in special copii, pentru ca duce la o imunizare. Astfel, cand se vor imbolnavi vor avea nevoie de doza mai mare de antibiotice. De aceea utilizarea antibioticelor trebuie sa fie mai mult decat controlata si constientizata”, explica expertul national in securitate alimentara.

Acesta sustine ca trebuie sa promovam mai mult riscurile consumului de antibiotice si trebuie sa explicam tuturor oamenilor ca utilizarea acestor medicamente are consecinte. In acelasi timp, cei care detin ferme ar trebui sa constientizeze ca utilizarea necontrolata de antibiotice are efecte negative asupra populatiei.

Romanii, printre cei mai mari consumatori de antibiotice

Din cele 35 state membre OECD, Romania se afla pe locul 4, dupa India, China, Federatia Rusia, privind rezintenta la antibiotice din 2015 pana in iulie 2018. In cazul neaplicarii unor politici eficiente, Romania poate ajunge pana in 2050 la un numar de decese de aproape 60.000 din 100.000 de persoane spitalizate. In perioada 2015-2050 se previzioneaza ca Romania va fi pe locul 3, dupa Italia si Grecia, pentru numarul de persoane care utilizeaza antibiotice. Este foarte important ca acest fenomen sa fie controlat!, adauga Bazga.

Importanta utilizarii judicioase a antibioticelor

In ultimii 78 de ani antibioticele au salvat milioane de vieti, au redus durata evolutiei si riscul de sechele si au prevenit un numar imposibil de estimat de infectii postoperatorii, dar exista si riscuri legate de utilizarea lor.

“Din punctul meu de vedere, sunt de acord cu afirmatia ca antibioticele au fost cel mai important progres al secolului trecut, au salvat un numar mare de vieti, insa fiind medicamente atat de importante trebuie sa tinem seama si de existenta unor riscuri de utilizare a lor”, precizeaza prof. dr. Gabriel Adrian Popescu de la Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals”.

Riscuri legate de utilizarea antibioticelor:

  • toxicitate;
  • patologie postantibiotica, de exemplu infectii cu Clostridium difficile (ICD);
  • pierderea eficientei (selectarea de bacterii rezistente).

“In ultimii 10-15 ani, la nivel mondial, si in ultimii 7-8 ani, in Romania, ne confruntam cu aceasta problema foarte serioasa a infectiilor post-antibiotice. Spre deosebire de alte medicamente, ele isi limiteaza in timp eficienta prin selectarea de bacterii rezistente fata de antibiotice, ceea ce ne duce la costuri mai mari si la riscuri mai mari de evolutie nefavorabila.

Problema de rezistenta la antibiotice este una extrem de importanta, daca vedem riscurile la adresa speciei umane. Cresterea de rezistenta la antibiotice este listata alaturi de poluare, suprapoluare si alte amenintari. Tot ceea ce vedem in statistici publicate in ultimii ani arata ca undeva intre 30%-60% din totalul utilizarii de antibiotice este inutil”, spune dr. Gabriel Adrian Popescu.

Ce determina acest consum exagerat de antibiotice?

La utilizarea excesiva de antibiotice contribui:

  • prescriptorii - prin prescrieri nejustificate;
  • pacientii - prin solicitarea “panacelului”;
  • producatorii - prin promovarea acestor produse;
  • comercializarea - prin eliberare fara prescriptie;
  • decidentii - prin lipsa de interventii care sa limiteze fenomenul.

Romania se afla pe locul 2 in UE dupa consumul de antibiotice in perioada 2014-2015, avand DDD/1000 loc/zi intre 29,345 si 34,037. Totusi, in anii 2015-2017 s-a constatat o scadere a consumului de antibiotice in Romania.

“Trebuie sa consideram antibioticele un grup de medicamente complet aparte de restul tuturor medicamentelor. Sigur ca, fiecare categorie de medicamente are specificul ei, dar aici avem particularitati absolut deosebite. Mai exact, cand administram un antibiotic fara sa existe o indicatie, riscurile de aparitie de infectie tot exista, adica nu poti sa mergi pe principiul <<si daca nu face bine, lasa ca nu face rau>>”, mai spune dr. Popescu.

Cat de important este mediul online pentru controlul consumului de antibiotice?

Conf. dr. Mihai Craiu, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii”, sustine ca este foarte importanta educarea populatiei in acest sens, iar digitalul are un rol foarte important.

“Mediul online face parte din viata noastra cotidiana si are un impact semnificativ in domeniul medicinii in Romania. Un studiu arata ca trei sferturi din romani care se confrunta cu o problema de sanatate mai mare sau mai mica se documenteaza in online inainte de a merge la medic. Suntem consumatori foarte mari de social media in domeniul medical”, spune dr. Mihai Craiu.

Programul de responsabilitate sociala Antibioticele Mileniului III urmareste sa atraga atentia asupra fenomenului, sa sustina dezvoltarea si diseminarea de bune practici in domeniul utilizarii antibioticelor. Rezistenta organismului la antimicrobiene se manifesta atat la antibioticele vechi, traditionale, cat si la cele mai noi, singura masura viabila pentru a pastra eficacitatea acestora fiind utilizarea lor judicioasa.

Nu in ultimul rand, inovatia, inclusiv prin digital, trebuie sa devina alaturi de cercetare, si bunele practici o preocupare permanenta a participantilor in acest domeniu. Este nevoie de implicare ampla, sustinuta, si de colaborare pentru a face pasi concreti, ca societate, in abordarea utilizarii judicioase a antibioticelor.

Sursa foto: Shutterstock / Lightspring

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri