Luni, la Suceava, primari din patru judete din Moldova au infiintat initiativa "Moldova se dezvolta", o asociere similara cu "Alianta Vestului". Din punct de vedere juridic, va fi o Asociatie Intercomunitara, la fel ca Alianta Vestului si Asociatia Delta Dunarii, potrivit declaratiilor primarului din Suceava, Ion Lungu, scrie G4Media, care citeaza NewsBucovina.ro.

Cei sapte primari care au semnat documentul - cadru sunt edilii din municipiilor Iasi, Suceava, Roman, Botosani, Piatra Neamt, Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei, potrivit unui anunt al primariei Suceava.

"Acest document este un ACORD CADRU de colaborare, urmand ca pana la sfarsitul primului trimestru al anului 2019, sa avem creata structura juridica, de tip Asociatie Intercomunitara, pentru a fi reprezentativi, ca parteneri de dialog si negociere, privind realizarea obiectivelor mentionate prin colaborare la nivel guvernamental si de negociere pentru exercitiul financiar al UE 2021-2027, privind utilizarea instrumentului European ITI - Investitii Teritoriale Integrate - pentru atragerea de fonduri europene. Odata cu semnarea acestui document, lansam invitatia catre celelalte municipalitati din zona vizata sa adere la demersul nostru", a spus primarul Ion Lungu, scrie G4Media.

Principalul obiectiv al acestei aliante este promovarea a doua mari proiecte de infrastructura: Autostrada est-vest, cu fonduri asigurate de Comisia Europeana si Autostrada nord-sud, care sa lege Moldova de Bucuresti.

"Cred ca asocierea pentru Moldova trebuia sa o avem mai de mult, avand in vedere faptul ca problemele de aici sunt mult mai grave decat cele ale Vestului. Ii felicit pe cei patru primari vrednici din vestul tarii, dar nu avem nimic de-a face cu ei. Si noi, in Moldova, avem primari vrednici, care si-au facut datoria, dar din cauza pozitionarii noastre geografice, mai mult spre Est decat spre Vest, avem aceste probleme. Faptul ca nu avem o autostrada care sa lege Moldova de celelalte regiuni istorice, de Ardeal si Bucuresti, e o mare problema. Asa cum i-am spus si presedintelui Romaniei, la sedinta Asociatiilor Municipiilor din Romania, in masura in care aceste probleme nu se vor rezolva, Moldova este condamnata la subdezvoltare. De aceea am decis, cei sapte primari care suntem aici, sa facem acest parteneriat intre localitati, sa fim un model de organizare pentru Moldova, sa reprezentam o putere de negociere la nivel guvernamental, european, dar si cu alte organisme, in ideea de a dezvolta zona Moldovei", a spus Lungu.

Potrivit primarului Sucevei, documentul urmeaza sa fie parafat pana la sfarsitul trimestrului unu al anului viitor.

Conform acordului cadru principalele motive pentru realizarea Asocierii "Moldova se dezvolta" sunt lipsa unei strategii coerente de dezvoltare si de alocare a resurselor, in vederea diminuarii decalajelor dintre Estul si Vestul tarii; tinerea in izolare vizibila cu consecinte deosebit de grave in ceea ce priveste cresterea economica a regiunii; depopularea accelerata a regiunii, prin migratia fortei de munca active.

Totodata, in document se arata ca semnatarii doresc sa initieze proiecte regionale si locale ale localitatilor, pentru a contribui la dezvoltarea zonei Moldovei, la reducerea decalajelor fata de celelalte regiuni istorice ale tarii.

"Asocierea noastra este de parteneriat, cu scopul de a avea eficienta in promovarea proiectelor noi de infrastructura, de investitii publice sau private, a proiectelor in educatie, sanatate, mediu, turism etc., fara a exclude participarea autoritatilor centrale, europene sau alte organisme internationale. Sursele de finantare vor fi locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz", se arata in acordul cadru semnat de primarii de Suceava, Iasi, Neamt, Botosani, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei si Roman.

La fel ca si in cazul coalitia primarilor din vestul tarii, asociatia Moldova se dezvolta vrea sa atraga fonduri europene in exercitiul bugetar european 2021 - 2027 printr-o noua forma de organizare: investitie teritoriala integrata (ITI).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri