Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la Timisoara, ca ministerul pe care il conduce a sesizat parchetul in cazul construirii Institutului Oncologic Timisoara (IOT), in baza raportului intocmit de corpul de control al ministrului, vizata fiind Directia de Sanatate Publica (DSP) Timis, potrivit Agerpres.

Sorina Pintea a afirmat ca nu are "dovezi ferme", dar are "suspiciuni rezonabile" ca "exista interese private". "Nu cred ca a fost interesul celor din comisie (a DSP, n.r.) sa existe un spital de stat care sa preia pacientii oncologici", a afirmat ea.

"S-au acordat bani in ultimii patru ani, prin hotarare de guvern (pentru IOT, n.r.). Din pacate, nici procedurile de achizitie nu au fost finalizate. Am trimis corpul de control sa verifice anumite aspecte, iar concluzia este ca a fost rea-vointa, nepricepere sau si una si alta. Pentru ca imi dau seama, si imi asum ceea ce spun, ca au fost interese ca acest IOT sa nu se construiasca", a sustinut ministrul.

Pintea a dat asigurari insa ca proiectul de construire a IOT merge mai departe, deoarece bani exista.

"Iar pentru cei care au gasit tot felul de motive ca sa nu-l faca, am pregatit un set de sanctiuni. (...) Ministerul Sanatatii a facut o sesizare parchetului. Atata vreme cat exista o plangere penala, vom astepta sa vedem ce spune parchetul. Pe de alta parte, pe zona administrativa am luat niste masuri. Am si schimbat conducerea DSP Timis, este una interimara, pe care o vom evalua, va urma un concurs", a spus ministrul.

INSP: Numarul persoanelor...
Citeste si: INSP: Numarul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 98

Ea a adaugat ca dupa aprobarea bugetului va fi stabilita o comisie care impreuna cu DSP Timis va demara procedurile de achizitie a studiului de fezabilitate, dupa care vor urma pasii normali.

Ministrul Sanatatii Ion Bazac a initiat demersurile construirii IOT, in anul 2009. El declara la acea data pentru Agerpres ca noul spital, evaluat atunci la 60 de milioane de euro, va deservi cazurile din zona de vest a tarii, si anume, judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis, unde numarul bolnavilor de cancer este foarte mare, doar in Timis fiind inregistrate peste 14.000 de persoane afectate de aceasta maladie si anual fiind luate in evidenta cate 2.000 de noi cazuri.


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Sindicatul Promedica, despre cazul falsului chirurg