In ultima saptamana s-au inregistrat in Romania peste 7.000 de cazuri de gripa, de doua ori mai mult decat nivelul asteptat. Intreg Bucurestiul este impanzit de ceva vreme de oameni cu masti sanitare, care pur si simplu "s-au evaporat" de pe rafturi. "Se dau mai repede decat medicamentele", spune casiera unui important lant de farmacii din Bucuresti. Pe site, aceeasi companie isi atentioneaza clientii ca este posibil sa intampine intarzieri atat in cazul ridicarilor din farmacie cat si in cazul livrarilor la domiciliu.

Te invitam la Future Healthcare, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic si serviciilor medicale, pentru a afla mai multe despre industria de sanatate. Inscrie-te gratuit la conferinta aici!

Am plecat la pas in centrul Capitalei, din farmacie in farmacie, sa vedem cum se trateaza romanii in sezonul rece. Am aflat ca antibioticele, mesajele pe WhatsApp catre medic si leacurile babesti sunt preferate de romani, poate nu neaparat in aceasta ordine. La polul opus, farmacistii spun ca vizita la medic este sfanta, la fel si pastrarea unei igiene corespunzatoare. Cel mai mult gresesc pacientii care iau antibiotice la primul semn de raceala, medicii care prescriu cu usurinta antiinfectioase si sistemul care permite cumpararea acesor medicamente din farmacii.

Romanii vin in farmacii cu reteta pe WhatsApp

In tratarea banalei raceli, medicamentele simptomatice reprezinta principala solutie, spun farmacistii contactati de wall-street.ro. Astfel, pentru durerea in gat se recomanda pastilele de supt sau sprayurile pentru gat, iar durerea de cap si febra trec cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare administrate pe cale orala.

Ajunsi in farmacii, o parte din pacienti vin direct setati pe anumite medicamente care au functionat in trecut, unii se lasa indrumati de recomandarile farmacistilor, in timp ce altii vin cu reteta de la medic. Nu putini sunt cei care inca mai cer antibiotice, cu toate ca acestea nu trateaza simptomele de raceala sau gripa.

Vezi si: Farmaciile isi tripleaza vanzarile in sezonul rece. Care sunt cei mai mari jucatori din piata romaneasca a medicamentelor

Citeste si:
Reportaj la cursul de barista: De la bobul verde de cafea, la espresso
REPORTAJ | Ce înveți la...

"Din pacate sunt multi care vin si cer antibiotice pentru raceala, cu toate ca le explicam de fiecare data de ce nu sunt bune in tratarea racelii. In zona aceasta trebuie facuta o educatie stricta", atrag atentia farmacistii.

Problema cu antibioticele se cunoaste de mult timp. Cu cat iei mai multe si mai des, cu atat organismul si bacteriile problematice tind sa fie imune la ele.

"In primul rand aici este vorba de viroza, nu de o bacterie, acolo unde actioneaza antibioticul. Asa ca nu are nicio eficienta. Mai mult, exista riscul de a dezvolta o rezistenta a bacteriei, iar in cazul in care, pe viitor, pacientul va intra in contact cu o anumita bacterie, acesta nu va mai fi sensibil la acel antibiotic", explica un farmacist din Bucuresti.

Multi romani incearca sa faca rost de antibiotice sustinand ca au vorbit cu medicul la telefon, sau vin cu un mesaj pe WhatsApp cu reteta recomandata. Unii apeleaza la prietenia cu farmacistul.

Citeste si:
Noul coronavirus se răspândește mai mult ca gripa decât ca SARS
Noul coronavirus se...

Citeste si: 1 din 2 cutii de medicamente vandute sunt fara prescriptie medicala. Rolul automedicatiei responsabile in sezonul rece

"In general cei care stau prin zona si pe care ii mai cunoastem isi permit sa ceara antibiotice. Cei mai in varsta vin direct cu aceasta rugaminte, spre deosebire de generatia tanara. Aceasta alege sa se trateze cu antipiretice, medicamente de raceala uzuale. Sunt mai educati in privinta medicamentelor", sustine sursa citata.

Cum se trateaza romanii? Tuica fiarta, la mare cautare

Totodata, in sezonul rece, multi romani incearca sa previna infectiile respiratorii sau sa le trateze prin remedii si solutii naturale. Astfel, grupurile de profil de pe Facebook abunda de cereri cu privire la tratarea racelii. Printre cele mai comune solutii sunt ceaiurile cu miere si lamaie, gargara cu sare, frectiile cu otet sau tuica fiarta.

Citeste si:
Reportaj in fabrica italienilor care produc panouri sandwich langa...
Reportaj in fabrica...

"In aceasta perioada incerc sa consum cat mai multa Vitamina C si sa ma imbrac gros. Daca voi raci, ma voi indrepta spre medicamentele pe care le iau de obicei", a declarat o tanara de 23 de ani.

Cu o plasa plina de medicamente in mana, o pensionara spune ca nepoata e farmacista, asa ca se lasa indrumata de ea de cele mai multe ori. "Ce antibiotice, maica, ca nu sunt bune!", declara vehement batrana, cu o urma de dojana in glas. Daca ar fi sa aleaga un remediu naturist, spune ca lamaia e sfanta, chiar daca sotul ei de mai bine de 50 de ani prefera tuica fiarta.

Cati bani castiga farmaciile de pe urma ta

Pentru farmacii, varful de sezon are loc la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lui februarie, atunci cand sunt asteptate cele mai multe imbolnaviri de gripa.

”Pentru farmacisti, racirea vremii inseamna vanzari semnificative, cu rate de crestere intre 150-200%. Este momentul in care romanii recurg cel mai mult la medicamente, pe fondul cresterii numarului afectiunilor de sezon, si in care farmaciile fac varful de vanzari”, spune Adrian Negrescu, managerul unei companii de consultanta.

Totodatam un studiu al Societatii Romane de Rinologie si al Societatii Nationale de Medicina Familiei arata ca romanii sunt fruntasi la automedicatia cu antibiotice. Peste 4.5 milioane de romani au tratat cel putin o data raceala manifestata cu durere in gat cu antibiotice si peste 30% dintre ei au facut acest lucru fara niciun fel de recomandare de la medic.

O treime dintre cei care au consumat antibiotic fara prescriptie de la medic s-au documentat cu privire la utilizarea antibioticelor apeland la sfaturile celor apropiati sau citind pe Internet.

Rezistenta la antimicrobiene este o amenintare din ce in ce mai mare pentru sanatatea publica, mai bine de 700.000 de oameni pierzand anual lupta cu bolile cauzate de bacterii rezistente la antibiotice. Conform Centrului European de Control al Bolilor, Romania se afla pe locul trei intre statele membre ale Uniunii Europene, in ceea ce priveste impactul infectiilor produse de bacterii rezistente la antibiotice.

"Ceea ce incercam noi sa facem este sa ne adresam pacientilor in privinta educarii. O decizie informata este o decizie corecta si o decizie care nu iti afecteaza starea de sanatate. Marea problema este vanzarea medicamentelor online. Tamaduitorii reprezinta cea de-a doua. Problema este ca pacientii nu ajung la medic ca sa aiba o informatie sau un sfat corect, ci se duc la acele grupuri/forumuri unde apar tot felul de tamaduitori, cu sfaturi mai mult sau mai putin sanatoase", a declarat Radu Ganescu, presedintele Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice, intr-o conferinta de presa.

Totodata, el este de parere ca aceste doua lucruri pot fi combatute numai prin informare si educare. "Incarcam sa aratam pacientilor sa stie ce inseamna un medicament cu prescriptie, unul fara prescriptie, ce inseamna un medicament inovativ, ce inseamna unul biologic, ce inseamna biosimilar. Aceste lucruri trebuie sa fie baza pentru oricine", completeaza Radu Ganescu.

Sursa foto: Image by Alexandr Litovchenko from Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
62% dintre români se tratează corect cu medicamente eliberate fără rețetă
Setari Cookie-uri