Carantina este obligatorie pentru cei care vin din zone de risc maxim, iar spaţiile de carantinare de la nivelul fiecărui judeţ au toate condiţiile şi sunt păzite în exterior cu jandarmerie şi poliţie locală, a declarat la Digi24 secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Potrivit secretarului de stat, carantina este obligatorie pentru cei care vin din zone de maxim risc. Toți cei care vin din aceste zone și sunt asimptomatici intră în carantină 14 zile.

„Carantina e obligatorie, s-a instituit prin OUG şi a fost declarată prin ordin al ministrului. Pentru cei care vin zone de maxim risc – acum lărgirea zonei de risc la cele 11 comune din Italia - cei care vin de acolo şi sunt asimptomatici intră în carantină 14 zile. Sunt testaţi la venire şi plecare din carantină”, explică Nelu Tătaru.

Pe de cealaltă parte, pentru cei care vin din afara celor 11 comune de maxim risc, li se indică izolarea voluntară la domiciliu.

”Carantină nu e autoizolare şi se aplică pentru cei care vin din cele 11 comune din Italia, care intră în spaţiile de carantinare de la nivelul fiecărui judeţ, sunt izolaţi în nişte camere cu toate condiţiile, grupuri sanitare, televizor, pentru 14 zile. Paza în exterior se asigură de jandarmerie şi poliţie locală. Cei aflaţi în carantină sunt vizitaţi de DSP şi de autorităţile locale.

Citeste si:
Un laborator din Tulcea a devenit unitate autorizată pentru...
Laboratorul Direcţiei...

Pentru ceilalţi, care vin din afara celor 11 comune de maxim risc din Italia, li se indică izolarea voluntară la domiciliu.

Când intră în ţară, primesc chestionare pe care le completează, dacă vin din cele două regiuni în afara celor 11 comune, după ce sunt consultaţi medical în aeroport sau la intrarea în ţară la punctele de frontieră, sunt verificaţi dacă prezintă simptomatologie, sunt îndrumaţi la domiciliu, unde fac izolare voluntară 14 zile. Dau datele de contact şi locaţia de domiciliu.

Sunt supravegheaţi şi verificaţi de DSP şi medicii de familie de câte ori e nevoie. DSP face evaluare prin medicul de familie, sau dacă simptomatologia se modifică, sau inopinat”, a explicat Tătaru.

În ceea ce îi priveşte pe românii care intră în ţară pe cale terestră, pentru ei sunt culoare separate la punctele de frontieră – 7 cu Serbia şi 14 cu Ungaria – acolo completează formularele şi semneaza pe proprie răspundere că au dat declaraţiile corecte. Sunt evaluaţi de medicul de la DSP.

Citeste si:
Hotelul familiei Dragnea, centru de carantină. Statul plătește 300...
Hotelul familiei Dragnea este...

Potrivit lui Nelu Tătaru, consultul medical la punctele de forntieră se asigură „24 din 24, 7 din 7”.

Sursa foto: Image by Gerd Altmann from Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Poliţia Română explică cum pot românii să își cumpere carne de miel
Setari Cookie-uri