Autorităţile au interzis de duminică (8 martie a.c.), în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local.

Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită. De asemenea, vor fi sistate stagiile practice în spitale şi vizitele aparţinătorilor în unităţile medicale. Raed Arafat a subliniat că românii carantinaţi în alte ţări nu vor mai sta în izolare în cazul în care vin acasă, dacă au certificat medical că nu sunt infectaţi.

Acesta a atras atenţia că nu se eliberează certificate medicale pentru cei care nu au coronavirus. "Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase", a spus Arafat.

Totodată, cei aflaţi în carantină şi care vor să plece în străinătate nu pot părăsi domiciliul, a adăugat el. Şcolile în care va fi depistat cel puţin un caz de coronavirus vor fi închise, conform unei proceduri adoptate de autorităţi, a mai spus Arafat.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri