Supermarketurile şi hypermarketurile din Capitală erau ticsite de clienţi, joi, încă de la primele ore ale dimineţii, însă în unele lanţuri comerciale, prin rafturile de la majoritatea raioanelor "bătea vântul". Explicaţia angajaţilor a fost că momentan "maşina de marfă nu a ajuns". Cu toate acestea, se mai găsea câte ceva de pus în coşul de cumpărături: de la săpunuri şi pastă de dinţi până la brânză camembert. Altfel, gelurile dezinfectante şi spirtul sunt printre produsele care de ceva vreme sunt scumpe la vedere, potrivit Agerpres.

Carrefour Veranda

Miercuri seară, în magazinul Carrefour din Veranda, oamenii cu cărucioare au golit rafturile de carne și se îngrămădeaua printre raioanele cu converse, paste și pate.

Kaufland

Într-un magazin Kaufland, rafturile cu făină, ulei, orez, pufuleți și pâine au fost și ele devastate de clienți.

Lidl, rafturi goale şi asigurări că marfa e pe drum

La unul dintre magazinele Lidl, situat în Sectorul 3, la 7:30, mulţimea de cumpărători privea neputincioasă la rafturile din zona de legume-fructe, unde lipseau cu desăvârşire produse din coşul zilnic. Doar câteva roşii cherry supravieţuiseră de cu seară. În rest, salatele de toate felurile, cartofii, ceapa, roşiile vrac, ridichiile şi alte produse din gamă nu existau.

Urmele cumpărăturilor se vedeau şi câţiva metri mai încolo, pe raionul de mezeluri, lactate şi brânzeturi. Alte produse care lipseau din magazin erau iaurturile, laptele bătut, kefirul, laptele de consum. În acelaşi timp, frigiderele cu produse congelate erau goale în proporţie de 95%, doar sortimentul de îngheţată era suficient. În rest, au mai fost golite rafturile de săpunuri, geluri de duş, balsam de rufe, pastă de dinţi și apă de gură. Zona produselor din carne era, de asemenea, goală. O situaţie similară se înregistra şi pe culoarul de ulei, mălai şi făină, unde rafturile erau goale.

Întrebaţi despre situaţia de fapt, angajaţii supermarketului au ridicat din umeri neputincioşi: "încă nu a sosit tirul, marfa este încă pe drum".

Stocurile de produse din Auchan Titan

În Auchan, situaţia părea că se prezintă mai bine. Joi, după ora 8:00, la câteva minute de la deschidere, de asemenea, foarte multă lume. Singura zonă în care nu era expus la vânzare niciun produs era cea de carne. Ulterior, angajaţii magazinului au "populat" frigiderele cu marfă.

La Mega Image în Ilfov rafturile goale i-a luat în surprindere şi pe angajaţi

Într-un magazin Mega Image situat într-un oraş din apropierea Bucureştiului, rafturile relativ goale i-au luat prin surprindere chiar şi pe angajaţii care au schimbat tura joi dimineaţa. În jurul orei 9:00, lipseau de pe rafturi produse de bază precum zahăr, făină, ulei sau pâine. Nu au fost, însă, consemnate creşteri de preţuri, iar angajaţii retailerului aprovizionau rafturile cu marfă.

Profi City din sectorul 3

La unul dintre magazinele din reţeaua Profi, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Capitală, stocurile de produse erau bune spre foarte bune. În sortiment se mai găsea inclusiv spirt medicinal Mona la 500 ml, la un preţ de 6,15 lei.

Foarte mici deficienţe de stoc erau înregistrate la câteva sortimente aflate în promoţie, dar care puteau fi înlocuite cu alte produse similare vândute la tarife ceva mai mari. De asemenea, nu lipseau de pe rafturi conservele, legumele, fructele, apa plată şi apa minerală, produsele congelate, lactatele, ouăle, mălaiul, făina, zahărul şi pâine în diverse sortimente.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri