Poliţiştii au preluat, în ultimele 24 de ore, 326 de autovehicule cu 1.034 de persoane din zonele de frontieră şi au verificat 50.800 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina.

"Acţiunile au avut ca rezultate întocmirea a şase dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 7.741 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 16.600.000 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei", informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), scrie Agerpres.

Poliţiştii au realizat 2.623 de intervenţii la evenimente, dintre care 2.162 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112, fiind organizate 216 acţiuni.

"98 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea şi 11 persoane urmărite au fost depistate. În trafic, poliţiştii au constatat 72 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 128 de permise şi retrase 111 certificate de înmatriculare", arată sursa citată.

Peste 14.000 de poliţişti au acţionat, miercuri, în misiunile pentru menţinerea ordinii publice în zona spitalelor şi locaţiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulaţiei, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată DSP.

Poliţiştii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul Stării de Urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice.

"În misiunile lor, poliţiştii au fost sprijiniţi de aproape 4.193 de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrant, şi jandarmi şi efective ale MApN", precizează IGPR.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri