Criza provocată de pandemia COVID-19 a zdruncinat serios stabilitatea tuturor instituțiilor publice sau private, menite să asigure un nivel de siguranță națională pentru fiecare țară. Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române și membru în consiliul de experți al Laboratorului pentru analiza războiului informațional și comunicare strategică (LARICS), a vorbit, într-un interviu acordat Wall-Street, despre ce însemna securitate națională pentru România înainte de această criză, ce s-a agravat și ce îmbunătățiri pot avea loc în sistemele de funcționare ale statului.

Perioadele de criză, adică de schimbare socială rapidă, reliefează multe sau chiar toate vulnerabilitățile instituțiilor.

W-S: Ce părere aveți despre situația internă a statului român în contextul actual, al pandemiei?

L. Dumitrescu: La o lună și câteva zile de la confirmarea primului caz de coronavirus pe teritoriul României, instituțiile publice funcționează și sunt predictibile. Asta dacă vorbim în general. Dacă vorbim mai aplicat, e evident că avem o criză de sănătate publică, dublată de una economică. Acestea vor pune presiune pe anumite sectoare instituționale, în special pe cel medical.

De asemenea, alte elemente ale infrastructurii critice, care par invizibile atunci când rutina instituțională este netulburată, pot fi afectate. Mă refer la sectorul energetic, sectorul telecomunicațiilor, al transporturilor, al aprovizionării populației cu alimente etc.

Citeste si:
Securitate: Suspiciuni de acordare ilegala a cetateniei romane
Pericol la securitatea...

Totodată, o serie de ministere vor deveni brusc mai proeminente și vor fi angrenate în acțiuni care să le testeze atât reziliența birocratică, precum și capacitatea de comunicare strategică. Cu alte cuvinte, Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii etc. nu numai că vor fi nevoite să se achite de atribuțiile din fișa postului, dar totodată sunt obligate la un exercițiu de comunicare strategică prin care să evidențieze planuri clare de acțiune, rezultate obținute și proiecții realiste.

Din acest motiv, perioadele de criză, adică de schimbare socială rapidă, reliefează multe sau chiar toate vulnerabilitățile instituțiilor menționate mai sus. Cu cât vulnerabilitățile sunt mai multe, cu atât reziliența acestor instituții va fi mai mică, iar efectele pandemiei de coronavirus vor reverbera mai mult și mai intens în întreaga societate. Adică ele vor fi suportate de un număr din ce în ce mai mare de cetățeni, pe o durată mai lungă de timp și cu o intensitate crescută.

Astfel, pe termen scurt și mediu, situația internă a statului român este condiționată puternic de reziliența instituțiilor publice, dar mai ales de reziliența anumitor verigi ale infrastructurii critice.

Pandemia de coronavirus prinde România cu prea puțin stat.

Citeste si:
Cele mai mari vulnerabilitati care pot aparea intr-un sistem...
Cele mai mari vulnerabilitati...

W-S: Dacă tot ați menționat de vulnerabilități, care sunt cele mai vulnerabile aspecte ale României, în prezent? Chiar mai mult de atât, care sunt riscurile la care este supus statul român?

L. Dumitrescu: Vulnerabilitățile României sunt multiple, iar ele vor fi evidențiate în acest zile. Însă, inclusiv statele pe care literatura de specialitate le denumește generic ,,state puternice” vor suferi în această perioadă de criză.

Generic vorbind, cred că România are două vulnerabilități majore. Prima vulnerabilitate majoră constă în capacitatea instituțională redusă a statului. Deci, în răspăr cu narațiunea centrală din mass-media locală, pandemia de coronavirus prinde România cu prea puțin stat. Altfel spus, capacitatea fiscală, capacitatea birocratică, capacitatea infrastructurală (infrastructură critică) sunt, mai degrabă, subdezvoltate în România. Aceste "instituții tangibile”, împreună cu "instituțiile intangibile”, precum încrederea în instituțiile publice, competența și loialitatea bugetarilor față de instituții, reflectă statalitatea. Statalitatea nu constă în numărul de angajați care lucrează la stat, acesta fiind doar un indicator marginal al capacității statului.

Cât despre a doua vulnerabilitate majoră se referă la capacitatea "clasei politice” de a face politică. Să faci politică înseamnă să gândești și să acționezi strategic pentru cetățean, adică, tradus la contextul actual, să-i asiguri acestuia securitatea umană cu resurse puține. În România, statul s-a aflat mai mereu în această situație.

Citeste si:
Ce riscuri aduce condusul unei mașini cu anvelope de iarnă...
Ce riscuri aduce condusul...

Ce are România în momentul de față, iar acest aspect dă speranțe, e o cultură de securitate în materie de dezastre. Și la nivel formal, și la nivel acțional, această cultură de securitate există. Mai exact, acționează din acest punct de vedere o viziune, instituții și oameni special pregătiți în acest sens.

Dacă această cultură de securitate este utilizată în mod judicios, guvernul actual poate transforma reziliența potențială a instituțiilor din România într-una factuală. Astfel, o serie de riscuri, de natură medicală, socială, economică și, nu în ultimul rând, de natură politică, pot fi atenuate sau chiar îndepărtate.

Securitatea națională a României pare să depindă de reziliența sistemului de sănătate publică, precum și de reziliența populației, aflată în izolare.

W-S: În acest cerc ”vicios”, dacă îl putem numi așa, al vulnerabilităților și riscurilor, cum este afectată securitatea națională a României?

L. Dumitrescu: După mine, pandemia de coronavirus readuce puternic în discuție conceptul de securitate umană și corelația acestuia cu capacitatea instituțională a statului. Ce vreau să spun, este că dincolo de discuțiile despre securitatea epidemiologică și de cea a sistemului de sănătate publică, devin evidente, în acest context, diferențele dintre capacitățile diferitelor state de a proteja sănătatea și viața propriilor cetățeni. Să nu uităm că "sistemul de sănătate” despre care se vorbește atât de mult astăzi este de fapt o ramură a capacității instituționale a statului. Pe scurt, acest "sistem de sănătate” nu este autonom. El are în spate o inerție instituțională și o viziune mai mult sau mai puțin strategică, concretizată în bugete mai mici sau mai mari, activități specifice de cercetare-dezvoltare, cultivarea excelenței în anumite domenii, precum și practici specifice de recrutare și loializare a managerilor și a personalului.

Astăzi, deja se vorbește despre "modele" de gestionare simultană a crizei de sănătate publică și a celei economice produsă de pandemia de coronavirus. Și, dacă cifrele oficiale sunt corecte, modelele adoptate de anumite state asiatice, dintre care se detașează Coreea de Sud și Singapore, par a fi cele mai de succes în acest moment.

Totodată, se vorbește și de modele de eșec, deși, la acest moment al discuției, nu se poate absolutiza diferența dintre succes și eșec.

Astăzi, securitatea națională a României pare să depindă de reziliența sistemului de sănătate publică, precum și de reziliența populației, aflată în izolare. Lucrurile sunt însă mai complicate. Situațiile de criză evidențiază capacitatea unui stat de a mobiliza rapid și eficient resurse din diferite domenii.

În cazul de față este vorba de resurse pentru rezolvarea aproape simultană a crizei de sănătate publică și a crizei economice subsecvente. În astfel de cazuri, cel mai bine par să se descurce statele înzestrate cu o cultură de securitate manifestată, mai ales, sub forma pregătirii instituționale – oameni, resurse, viziune, legitimitate și loialitate instituțională, practici exersate – de a gestiona dezastre. Dacă această componentă a culturii de securitate este dezvoltată, atunci intervenția statului garantează securitatea umană. Trebuie spus că dincolo de capacitatea instituțională dezvoltată, Coreea de Sud și Singapore au experiența unor epidemii anterioare.

Măsurile restrictive nu rezolvă, singure, pandemia de coronavirus. Acestea sunt doar un paliativ, extrem de important la acest moment al discuției.

W-S: În acest context, al unei duble crize, măsurile luate de Guvernul României sunt utile? Putea fi adoptată vreo altă măsură mai restrictivă?

L. Dumitrescu: În mod evident, măsurile luate de guvernul Orban sunt utile. Dezbaterea, puternic politizată, e legată, pe de o parte, de ritmul acestor măsuri, pentru că pentru unii sunt prea lente. Pe de altă parte, vorbim despre anvergura și coerența acestora, în sensul alocării unor sume insuficiente pentru achiziționarea de materiale pentru sistemul medical ori a corelării măsurilor de sănătate publică cu cele de relansare economică.

Un alt culoar al dezbaterii vizează caracterul restrictiv al acestor măsuri. Trebuie spus că întotdeauna există un raport de forțe disproporționat între guvern și populație, mai ales între guvern și categoriile vulnerabile ale populației, care includ mulți cetățeni în România.

Această ruptură, care i-a îngrijorat întotdeauna pe democrații veritabili, e binecunoscută politicienilor cu reflexe autoritariste din România, care par că își doresc, cel puțin unii dintre ei, măsuri din ce în ce mai restrictive, eventual similare cu cele practicate în orașul Wuhan. În România, însă, nu numai că regimul politic este diferit, iar partidul aflat la guvernare este unul liberal, dar măsurile restrictive cu impact direct asupra populației au fost luate în baza unor scenarii, prezentate mai mult sau mai puțin detaliat încă de acum o lună.

Deci măsurile restrictive ale guvernului par să fie coerente, dincolo de faptul că multe dintre ele deja au fost aplicate și de statele occidentale care fac parte din grupul "democrațiilor tradiționale”. Cert este că măsurile restrictive nu rezolvă singure pandemia de coronavirus. Acestea sunt doar un paliativ, extrem de important la acest moment al discuției.

Pe termen mediu și lung, diferența dintre modelele de succes și modelele de mai puțin succes în gestionarea pandemiei de coronavirus și a recesiunii economice subsecvente o vor face câteva elemente:

  • capacitatea instituțională a statelor,
  • cultura de securitate a acestora în domeniul gestionării dezastrelor,
  • conlucrarea dintre politicieni și experți.

Capacitatea instituțională a statului se manifestă mai ales într-o infrastructură critică performantă. Aceasta nu produce însă efecte în mod automat. Pentru ca infrastructura critică să fie pusă la treabă, e nevoie de oameni competenți și loiali, aspect care ține de cultura de securitate în materie de dezastre, care deja a construit reflexe în acest sens.

În fine, conlucrarea dintre politicieni și experți este vitală în aceste momente. Pe termen scurt, politicienii pot face un pas în spate. Pe termen lung, însă, este nevoie de viziune social-instituțională largă, iar un expert în sănătate publică nu are un astfel de antrenament strategic. Evident, dacă credem că toți politicienii au un asemenea antrenament, ne înșelăm. De asta, nu orice politician poate fi și lider sau om de stat.

O narațiune care va reflecta preponderent lipsurile materiale, erorile umane și vulnerabilitățile instituționale, va genera emoții negative la nivelul populației, de tipul teamă, furie, apatie.

W-S: La ce se poate aștepta poporul român în următoarele săptămâni? Cum credeți că va influența situația actuală vârful epidemiei anunțat la mijlocul lunii aprilie?

L. Dumitrescu: Așteptările poporului român vor fi influențate de percepții, iar percepțiile vor fi modelate de narațiunile strategice dominante, aruncate pe piață de politicieni și de mass-media. Dincolo de lipsurile materiale, erorile umane și vulnerabilitățile instituționale, se poate observa o convergență evidentă între eforturile depuse de instituțiile publice și cele făcute de populație pentru traversarea acestui moment de criză.

Depinde la ce ne uităm și, de regulă, atenția noastră merge către ce corespunde emoțiilor noastre dominante față de ceva sau față de cineva. O narațiune care va reflecta preponderent lipsurile materiale, erorile umane și vulnerabilitățile instituționale, va genera emoții negative la nivelul populației, de tipul teamă, furie, apatie. Evident, disfuncționalitățile nu trebuie mascate. Dar ele pot fi preluate într-o narațiune de reinventare a națiunii printr-un sacrificiu comun, fundamental pentru renașterea sau reconstrucția instituțională.

Dar pentru asta e nevoie de viziune, de comunicatori excepționali și cu scoruri mari în materie de încredere publică și, înainte de orice, de rezultate. Rezultatele pozitive în combaterea pandemiei de coronavirus vor produce emoții colective pozitive în România, de tipul speranței și încrederii. În perioada de vârf, e de așteptat ca emoțiile colective din România să fie preponderent negative, cum se întâmplă de altfel în orice societate care traversează un astfel de moment.

În aceste momente e nevoie de o comunicare strategică empatică și dătătoare de speranță. Oamenilor trebuie să li se reamintească că după furtună iese întotdeauna soarele. Și soarele va ieși cu atât mai repede, cu cât scenariul vehiculat de autorități în legătură cu vârful pandemiei va fi mai aproape de realitatea din teren. Dacă așa vor sta lucrurile, iar numărul de îmbolnăviri și decese va începe să descrească în a doua jumătate a lunii aprilie/începutul lunii mai, atunci încrederea populației atât în propriile eforturi cât și în eforturile autorităților va spori. Iar, treptat, emoțiile colective de tip negativ vor face loc încrederii și speranței.

China nu va deveni o ,,națiune indispensabilă”, adică o națiune capabilă să dea ora exactă la nivel global, dar va fi făcut un pas important în acest sens.

W-S: Nu în ultimul rând, cum credeți că se vor modifica polii de putere la nivel internațional în urma acestei pandemii?

L. Dumitrescu: Deja au apărut discuții despre "China, națiune indispensabilă”. Cel puțin, asta este ceea ce își doresc liderii de la Beijing, care diseminează puternic "modelul chinezesc”, ca model eficient de luptă împotriva coronavirusului și, totodată, ca model de relansare economică. Rămâne de văzut dacă, pe termen mediu și lung, vom vorbi de acest model, de un model coreean sau de unul american.

Evident, bătălia narațiunilor strategice pentru ca un anumit model de bune practici să fie perceput ca cel mai eficient va fi una acerbă. Dacă în urma rezultatelor din teren, precum și a acelor de la nivelul percepțiilor, modelul chinezesc va deveni prevalent, dominația regională a Chinei se va consolida. Cu toate acestea, China nu va deveni o "națiune indispensabilă”, adică o națiune capabilă să dea ora exactă la nivel global, dar va fi făcut un pas important în acest sens.

E foarte greu, însă, de crezut că Statele Unite nu au reziliența necesară pentru gestionarea unei crize cu dublă magnitudine. Cunoscând relativ bine capacitatea instituțională a Statelor Unite și, de asemenea, capacitatea Casei Albe de a face politică, mă aștept ca după un start relativ ezitant, Washingtonul să dea tonul atât în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, cât și în cursa relansării economice. Elementele de reziliență potențială ale Americii sunt uriașe.

Dacă acestea vor fi transformate în reziliență factuală, polii de putere nu numai că nu se vor modifica la nivel internațional, dar e probabil ca dominația viziunii liberale asupra sistemului de relații internaționale să fie asigurată pentru tot restul secolului XXI.

Sursa foto: Europunkt.ro

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Tătaru: Spitalele vor relua activitatea non-covid; pandemia e controlabilă acum
Setari Cookie-uri