Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, consideră că amenzile pentru cei care încalcă regulile emise de autorităţi în vederea combaterii răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus trebuie să fie stabilite astfel încât lumea "să nu râdă în nas" poliţiştilor sau jandarmilor atunci când le primeşte.

"Nu sunt pentru amenzile la care lumea să îţi râdă în nas când le dai. Ce înseamnă amendă mare, asta trebuie văzut. Dar, dacă e o amendă la care omul se uită la tine şi îţi spune "eh, mai pot să o plătesc de două ori" şi merge şi continuă să râdă de poliţist sau de jandarm sau de cel de la DSP, înseamnă că amenda nu are efectul ei. Lumea s-a supărat când noi am zis că amenzile sunt importante. În orice societate democratică există amenzi, există coerciţie. Nu există nicio societate care funcţionează fără astfel de sisteme", a declarat Arafat, citat de Agerpres.

Potrivit lui Arafat, poliţiştii şi jandarmii vor continua să se afle în stradă şi după încetarea stării de urgenţă, pentru a veghea la respectarea ordinii publice.

Şeful DSU este de părere că trebuie gândit un cuantum al amenzilor care să îi convingă pe oameni să nu încalce regulile, iar cei care se vor considera nedreptăţiţi pot contesta aceste sancţiuni în instanţă.

Raed Arafat apreciază că marea majoritate a populaţiei a respectat regulile impuse pe timpul situaţiei de urgenţă şi că aceasta trebuie apreciată, la rândul său, de autorităţi.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri