Comunicare trunchiată: zeci de srilankezi se află la Otopeni în așteptarea unui zbor de repatriere

Un număr de 36 de muncitori din Sri Lanka, care au lucrat la o fabrică de confecţii din municipiul Botoşani şi care s-au aflat în carantină instituţionalizată, au fost îmbarcați în două autocare cu direcția Otopeni, pentru a fi repatriați, scrie G4Media.

Însă la aeroport au aflat că niciun avion nu îi așteaptă, iar repatrierea nu se poate face, aeroportul din Sri Lanka fiind închis.

Muncitorii au așteptat mai multe ore în aeroportul din Otopeni. Ajunsă la fața locului, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că “până avem toate informațiile, când s-a terminat contractul dânșilor, în ce condiții se vor repatria, cine plătește pentru repatriere, vor fi cazați aici, în București”.

Ministrul Muncii a mai declarat că va verifica dacă angajatorul ar fi trebuit să le asigure plecarea, adică plata biletelor celor 36 de srilankezi.

Muncitorii din Sri Lanka au intrat în carantină în Botoșani la scurt timp după ce aceştia au fost concediaţi de la fabrica de confecţii, dar şi după ce unul dintre ei a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19.

Citeste si:
De'Longhi România îi angajează la Jucu pe cei 33 de muncitori din...
De'Longhi România îi...

Vezi și: Muncitorii asiatici sunt într-o situație dificilă în România, fără mijloace de a se întreţine sau găsi un job

Sursa foto: Aeroporturi București

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Violeta Alexandru: Drumul spre digitalizare este ireversibil la Ministerul Munci
Setari Cookie-uri