Peste 2.400 de persoane au donat în cadrul unei campanii desfășurate pe platforma gofundme aproape 28.000 de dolari pentru un angajat Starbucks din San Diego care a refuzat să servească o clientă care nu purta mască de protecție.
Totul a plecat de la o postare pe Facebook a clientei ce nu purta mască de protecție, în care îl acuza pe angajatul Starbucks de faptul că nu vrea să o servească, adăugând în descriere ”data viitoare voi aștepta poliția și voi aduce o scutire medicală”.
Postarea a strâns peste 100.000 de like-uri, 133.000 de comentarii și aproape 50.000 de share-uri, iar în ciuda valului de indignare arătat de o mare parte dintre internauți, acesta a răspuns comentariilor prin a spune că măștile de protecție sunt o prostie și asa sunt și oamenii care le poartă”.
Susținerea internauților pentru angajatul Starbucks a mers dincolo de mesajele postate pe rețeaua socială, ei contribuind la o campanie dedicată acestuia pe platforma gofundme cu aproape 28.000 de dolari până la momentul publicării acestei știri.
Citeste si:
Pe data de 1 mai, San Diego a impus utilizarea măștilor de protecție în spațiile publice pentru a limita răspândirea COVID-19. Pe data de 25 iunie, peste 35.900 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate pentru ultimele 24 de ore, ridicând numărul total al contaminărilor la circa 2,4 milioane.
Sursa foto: welcomia / Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: