Chiar și în perioadă de criză românii se dovedesc inimoși. Galantom.ro, platforma românească de fundraising peer to peer, a realizat o retrospectivă a modului în care au donat românii pe platformă în perioada de izolare (15 martie - 20 mai) și a comparat rezultatele cu cele de anul trecut, din aceeași perioadă. Donația medie din perioada pandemiei a crescut cu 12% în comparație cu media pe aceeași perioadă din 2019.

În starea de urgență s-au făcut 7.231 de donații și s-a strâns suma totală de 933.893 de lei. Din aceasta, 663.197 de lei (4.829 de donații) au fost mobilizați doar pe proiecte legate de pandemie, înscrise pe platformă de către 17 ONG-uri.

Din suma totală adunată pentru proiecte COVID-19, 521.600 de lei s-au strâns pentru proiecte care au susținut spitalele și cadrele medicale, iar restul de 141.597 de lei a fost mobilizată de ONG-uri pentru susținerea beneficiarilor persoane fizice afectați indirect de pandemie.

Vezi și: The future is now, platforma creată de două voluntare prin care spitalele cer materiale sanitare

Pentru ce cauze au donat românii în izolare

Românii au ales să doneze în lockdown cu preponderență către organizațiile neguvernamentale care au ajutat spitalele și medicii din linia întâi. Astfel, domeniul sănătății a înregistrat o creștere de 33% ca număr de donații și de 55% ca sumă total adunată, față de anul precedent. Un alt domeniu care a înregistrat o creștere semnificativă în această perioadă a fost protecția mediului, segment care a înregistrat o creștere de 88%, comparativ cu 2019.

Susținerea proiectelor din domenii precum educație, drepturile omului și incluziune socială, protecția animalelor și ajutor umanitar a scăzut semnificativ în perioada stării de urgență.

”Noi am încercat să comunicăm în toată această perioadă că, în contextul noului coronavirus, nevoile spitalelor și a celor din linia întâi primează. Însă, nu trebuie să uităm nici de celelalte cauze și proiecte de impact în comunități, care riscă să se închidă dacă nu vor avea în continuare susținerea oamenilor”, Andrei Chirtoc, membru fondator Galantom.

Te poate interesa și: Oana Gheorghiu, Dăruiește Viață: În sănătate se cosmetizează multe lucruri, de la cifre la diagnostice sau infrastructură

În ce perioadă s-au făcut cele mai multe donații, cu 250% mai mult

În mijlocul stării de urgență, în săptămâna 6 - 12 aprilie, au fost făcute cele mai multe donații (1417), suma totală donată fiind de 212.904 de lei, adică cu 250% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. După luna aprilie, când s-a înregistrat cea mai mare sumă donată din istoria platformei, în luna mai a fost înregistrată o scădere, în special din cauza anulării unor evenimente sportive care aduceau destul de multe donații, principalul eveniment fiind Semimaratonul București.

Vezi și: Asociația Magic se pregătește pentru primul an fără MagiCamp. Unele proiecte au fost oprite, altele au rămas neschimbate, altele noi se nasc

O asociație a strâns aproape 400.000 lei

Inițiativa #scutpentruspitale a Asociației ZI de Bine a mobilizat suma totală de 387.875 de lei prin 17 proiecte înscrise pe platformă, strângând bani pentru spitale din București și din țară. La nivel județean, cele mai mari sume au fost donate către Spitalul de copii din Botoșani - 53.385 de lei - și către Spitalul Municipal Eugen Nicoară din Reghin, care a strâns donații de 35.826 de lei.

Te poate interesa și: Melania Medeleanu, Zi de Bine: În premieră, în această criză sanitară, medicii nu au mai zis că „avem de toate”

Pandemia și starea de urgență a venit și cu noi modalități de fundraising. În afară de campania Dăruiește ziua ta, echipa Galantom a adaptat și promovat și alte provocări de fundraising care se pot face prin prin platformă, direct de acasă. În locul evenimentelor sportive amânate, au fost încurajate provocările sportive de acasă și evenimentele online care presupun sharing de pasiuni ori talente (workshop-uri, concerte, sesiuni de yoga, coaching) cu o componentă de fundraising.

Dar vorbim și de provocări personale de 30 de zile precum renunțarea la un obicei mai puțin bun, cum ar fi fumatul sau consumul de zahăr, sau adoptarea unui obicei bun, cum ar fi alegerea transportului alternativ (cu bicicleta sau pe jos) în detrimentul mașinii.

Comunitatea românilor din Elveția a o sumă impresionantă pentru a susține spitalele

“Provocarea sportivă de acasă” a adus pe platforma Galantom.ro peste 70 de fundraiseri care au strâns suma de 62.232 de lei dintr-un număr de 732 de donații. O inițiativă sportivă în condiții de pandemie care a mobilizat rapid fundraiseri este „Andurant Sprint Rafael 2020 - aleargă și/sau donează pentru gratuitatea terapiilor acordate copiilor și adulților cu dizabilități!”. Pentru acest proiect s-au strâns 45.139 de lei.

Vezi și: Activitatea HOSPICE Casa Speranței, umbrită de pandemia COVID-19: Din punctul de vedere al sistemului public de sănătate noi ca țară am eșuat

Solidaritatea din această perioadă a fost foarte frumos ilustrată și de comunitatea românilor din Elveția, care s-au implicat în strângerea de fonduri pentru a susține spitalele din România cu materialele necesare. Astfel, s-au strâns 27.691 de lei pentru proiectul Scut pentru spitale de la Asociația Zi de Bine.

Donația medie de pe platformă în perioada analizată a fost de 129 de lei, în comparație cu 115 lei, media pe aceeași perioadă din 2019, ceea ce înseamnă o creștere de 12%.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri