MAE anunță noile reguli pentru românii care merg în Ungaria. Cei care tranzitează țara o pot face în 24 de ore dacă nu au simptome

România a fost inclusă pe lista galbenă, conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile ungare, cetăţenii ce călătoresc din ţara noastră în Ungaria fiind testaţi obligatoriu la punctul de trecere a frontierei, pentru infecţia cu noul coronavirus.

MAE precizează că românii care vor să meargă în Ungaria vor fi testați la graniță și băgați în carantină dacă nu prezintă simptome, iar cei care au simptome nu vor fi lăsați să intre în țară. Măsura carantinării poate fi evitată dacă aceștia prezintă două teste COVID negative. Persoanele care tranzitează Ungaria o vor putea face în termen de 24 de ore, dacă nu au simptome, după prezentarea unui document din care să rezulte scopul deplasării și țara de destinație, precum și asigurarea dreptului de intrare pe teritoriul statului vecin Ungariei care se află pe ruta de tranzit spre țara de destinație. Măsurile nu se aplică cetățenilor care deja au fost infectați cu coronavirus, scrie Agerpres.

Noile prevederi legislative care reglementează condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei se aplică atât cetăţenilor ungari, cât și cetăţenilor străini (indiferent de cetăţenie, UE, non-UE), criteriul de clasificare pentru accesul în Ungaria fiind statul (zona) din care vine cetăţeanul respectiv. Totodată, conform informațiilor comunicate de autoritățile ungare, noile dispoziții nu se aplică: tranzitului de marfă, posesorilor de pașapoarte oficiale și persoanelor care pot dovedi că în ultimele șase luni au fost diagnosticate cu COVID-19.

Statele de proveniență ale persoanelor care doresc să intre în Ungaria sunt clasificate pe trei categorii:

  • zona verde – fără restricții de intrare,
  • zona galbenă – restricții de intrare. Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista galbenă. Pe lângă România, zona galbenă mai cuprinde în prezent: Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Federația Rusă, Serbia, Japonia, China și SUA.
  • zona roșie – nu este permisă intrarea. La acest moment, statele incluse în zona roșie sunt: Albania, Bosnia Herțegovina, Belarus, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, dar și restul statelor din Asia, Africa și America Latină care nu sunt enumerate mai sus în zona galbenă.

Astfel, persoanele care intră pe teritoriul Ungariei din statele incluse de autoritățile ungare în zona galbenă, zonă în care se află și România, sunt testate obligatoriu la punctul de trecere a frontierei. Cetățenilor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în țară, iar cei care nu prezintă simptome intră obligatoriu în carantină, fie instituționalizată, fie la domiciliu (auto-izolare) în Ungaria (dacă există posibilitatea), fiind luați în evidențele autorităților sanitare ungare.

Citeste si:
Noile condiții de intrare în Ungaria începând de sâmbătă 1 august
Noile condiții de intrare în...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Persoanele faţă de care s-a dispus măsura carantinei la domiciliu (auto-izolare) pot solicita autorităților competente ieşirea din carantină după efectuarea a două teste moleculare biologice, la un interval de minimum 48 h. În cazul în care primul test este negativ, persoana poate ieşi din carantină, dar este obligată în continuare să efectueze şi cel de-al doilea test. În situaţia în care cel de-al doilea test este pozitiv, se dispune reinstituirea carantinei de 14 zile.

Sunt exceptate de la măsura carantinei la domiciliu persoanele care prezintă la punctul de trecere a frontierei două teste moleculare cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuate în ultimele 5 zile înainte de intrarea în Ungaria, dar la o diferență de minimum 48 de ore. MAE reiterează că certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

MAE subliniază că cetățenilor români care sosesc din statele aflate în zona roşie nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul ungar.

Cu privire la tranzit, autoritățile ungare au precizat că cetățenii străini care intră în Ungaria în scopul tranzitării teritoriului vor fi supuși unei examinări medicale și li se va permite accesul, în măsura în care persoanele nu prezintă simptome. Totodată, pentru permiterea tranzitului, sunt obligatorii respectarea condițiilor prevăzute de Codul Schengen, prezentarea unui document din care să rezulte scopul deplasării și țara de destinație, precum și asigurarea dreptului de intrare pe teritoriul statului vecin Ungariei care se află pe ruta de tranzit spre țara de destinație.

Citeste si:
MAE: Condiţiile de intrare în Cipru - modificate
MAE: Condiţiile de intrare în...

De asemenea, tranzitul se va desfășura în maximum 24 de ore, pe rutele special desemnate, cu posibilitatea opririi la punctele de odihnă sau alimentare marcate în acest sens.

Punctele de frontieră pentru intrare/ieşire, rutele de tranzit, locurile de odihnă şi intervalele orare de părăsire a teritoriului Ungariei sunt disponibile pe site-ul poliţiei ungare.

Sursa foto: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri