Doctorul Virgil Musta: Îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei

Doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, se declară îngrijorat de creșterea numărului de persoane infectate cu noul Coronavirus, mărturisind că se teme că „vom ajunge în situația în care a fost Italia”, scrie tion.ro

„Acum sunt din nou îngrijorat de ceea ce se întâmplă și îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei”, a declarat doctorul Virgil Musta.

Doctorul spune că paturile de la ATI sunt ocupate, iar locurile pentru bolnavii COVID-19 din spitalul în care lucrează sunt, de asemenea, luate.

„Dacă acum cinci luni am fost speriați pentru că aveam foarte multe necunoscute legate de boală, dar măsurile luate au fost foarte eficiente și s-a ținut pandemia sub control, acum, la cinci luni, o parte din populație nu mai dorește să respecte regulile pentru a putea ține pandemia sub control. După o perioadă în care toată lumea spera că încetul cu încetul numărul de cazuri se va stinge în România, numărul a crescut. În Timiș, spitalul (locurile dedicate pacienților cu Covid la Spitalul Victor Babeș – n.r.) este plin, au intrat în acțiune spitalele suport, CFR, Dermatologie, Militar (la stadionul CFR), se pare că în curând nu vom mai avea locuri în aceste spitale. Secția de Terapie Intensivă este plină. Aceste lucruri creează o situație gravă”, a mai spus Musta.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță 1.151 noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, numărul bolnavilor de COVID-19 ajunge, astfel, la 47.053. Au fost realizate peste 21.000 de teste.

Citeste si:
Musta: Lupta cu COVID nu se câştigă în spital. Soluţia este să NU...
Virgil Musta: Lupta cu...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri