80% dintre tinerii cercetători de la laserul de la Măgurele îşi caută locuri de muncă în străinătate

Aproximativ 80% dintre tinerii cercetători de fizică nucleară din cadrul laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele îşi trimit în prezent CV-urile la angajatori din străinătate, nemulţumiţi de sabotarea activităţii institutului de cercetare, a declarat vicepreşedintele pentru Cercetare Ştiinţifică al Federaţiei Sindicale Hermes, George Epurescu, la finalul protestului organizat de organizaţia sindicală în faţa sediului Ministerului Educaţiei.

Câţiva zeci de angajaţi ai Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) şi ai laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics - ELI-NP) au solicitat ministrului Educaţiei să reacţioneze faţă de stilul de management al conducerii IFIN-HH, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Hermes a menţionat că manifestanţii au cerut oprirea abuzurilor directorului general al IFIN-HH, Nicolae Zamfir.

"A fost o acţiune a Federaţiei pentru intrarea în legalitate la IFIN-HH cu privire la numirea directorului general şi stoparea abuzurilor acestuia. Aici (la IFIN-HH, n.r.) lucrurile au degenerat în abuzuri de neimaginat. Avem această situaţie de ocupare ilegală a postului (de director general, n.r.), iar alţi oameni, care îndeplinesc condiţiile, trebuie să aibă dreptul să se înscrie la concurs, să poată accede la funcţia de director general, că nu e funcţie pe persoană fizică. Este o funcţie într-o instituţie publică şi se ocupă conform legii. Şi atunci de ce să fie alţi cercetători competenţi degrevaţi de posibilitatea de a accede la o astfel de funcţie?", a comentat George Epurescu.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Hermes a acuzat conducerea IFIN-HH că utilizează contracte de muncă pe termen determinat pentru a îi controla pe angajaţii nemulţumiţi.

Citeste si:
STUDIU: Cercetătorii, la un pas de a ne citi gândurile
STUDIU: Cercetătorii, la un...

"Acest management defectuos este şi la IFIN şi la ELI-NP. Un element de abuz şi de şantaj şi de ameninţare la adresa salariaţilor este menţinerea lor pe contracte individuale de muncă pe durată determinată. Deci ţin cercetători 7-8-9 ani pe durată determinată, când legea spune că maxim se poate 3 ani. Ei au inventat nişte posturi - asistent de cercetare post-doctoral - care nu sunt în codul ocupaţiilor din România, şi au inventat aceste posturi cu perioadă nedeterminată, ca să eludeze legea. Iar acest lucru este un element prin care îşi bat joc de salariaţi, îi ţin să nu vorbească, pentru că dacă vorbeşti nu-ţi mai continuă contractul, care e pe un an sau pe doi ani", a adăugat George Epurescu.

Liderul sindical a afirmat că mulţi dintre tinerii cercetători de la ELI-NP îşi simt activitatea profesională sabotată de actuala conducere.

"Institutul şi proiectul ELI sunt în cădere liberă, nu se mai poate face cercetare şi normal că cercetătorii sunt într-o situaţie în care mulţi dintre ei îşi caută de lucru, pentru că în fizica nucleară România este o pepinieră importantă pentru instituţiile din Europa şi nu numai. Practic cam 80% din tinerii cercetători, care sunt şi angajaţi pe perioadă determinată, asistenţi cercetare, doctoranzi sau care şi-au luat doctoratul, au spus că toţi trimit CV-uri în străinătate, în urma situaţiei, ca urmare a sabotării activităţii de la ELI-NP. Orice element de cercetare este sabotat în mod sistematic. Deci practic în acest moment marele laser, de la proiectul care readucea cercetătorii în ţară şi ţinea creierele în România, reprezintă principalul element de exod, s-a transformat în ce nu trebuia să fie", a precizat George Epurescu.

Citeste si:
Directorul demis al laserului de la Măgurele: Am fost demis în grabă
Nicolae Zamfir, directorul...
Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri