Colegiul Avenor din Sectorul 1 este prima școală din București care a anunțat că a înregistrat cazuri de COVID-19 în rândul personalului. Școala a început pe 1 septembrie activitatea, iar acum elevii fac cursuri online, timp de o săptămână.

Primul cadru didactic, din cei trei infectați cu noul coronavirus, a fost confirmat pe 31 august.

"Cu o zi înainte, pe 31 august, când elevii nu veniseră încă în campus, am aflat și imediat i-am informat pe părinți că unul dintre membrii echipei a fost confirmat pozitiv cu Covid 19 și se află internat spitalul Matei Balș, în stare bună. Un alt coleg profesor era la vremea aceea suspect și între timp și testul lui este confirmat pozitiv. O altă colegă de la grădiniță, aflată în izolare, care nu a avut contact cu nimeni din comunitatea noastră a fost confirmată pozitiv.

Această situație nu ne-a luat prin surprindere, pentru că ne-am pregătit din timp. Prezența virusului în viețile noastre ne-a determinat să creăm și să actualizăm din timp toate procedurile și politicile noastre medicale și de securitate. Școala noastră are o echipă medicală formată din 5 cadre medicale. Avem alături experți, atât doctori cât și specialiști în sănătate publică și prevenție", potrivit instituției.

Citeste articolul integral pe Edupedu.

Sursa foto: Avenor College

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri