Tribunalul București a decis să oblige Spitalul Floreasca la despăgubirea medicului Mircea Beuran cu salariile de care ar fi beneficiat timp de 5 luni ca șef al Secției de Chirurgie, perioadă calculată din momentul în care a rămas fără funcția de conducere, ca urmare a sancțiunii de către Ministerul Sănătății și până la expirarea de drept a mandatului. Decizia poate fi contestată cu apel, scrie G4Media.

Ministrul Sănătății l-a demis pe Mircea Beuran de la șefia Secției Clinice de Chirurgie III a Spitalului Clinic de Urgență București, la începutul lunii ianuarie, în urma raportului realizat de spital.

Raportul spitalului, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operații, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”.

Mircea Beuran era de aproximativ 20 de ani șeful Secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca.

După sancțiune, Beuran a făcut plângere în instanță pentru a fi repus în funcție.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri