Toţi jucătorii şi membrii staff-ului echipei naţionale de fotbal a României au avut rezultate negative la testarea COVID-19 efectuată, vineri, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, în baza căreia pot juca împotriva Norvegiei, a anunţat FRF pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Un component al echipei naţionale a Norvegiei a fost testat pozitiv la COVID-19 înaintea meciului cu România, a anunţat, vineri, Federaţia norvegiană de fotbal pe site-ul său oficial (NFF). Ulterior forul scandinav a precizat că este vorba de Omar Elabdellaoui.

Norvegia va sosi sâmbătă la Bucureşti, cu un efectiv redus, iar antrenamentul său oficial este programat de la ora 18:45, în primele 15 minute fiind permis accesul media. Conferinţa de presă oficială a echipei Norvegiei este programată la ora 20:00.

Prima reprezentativă a României va juca împotriva Norvegiei, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45 (Arena Naţională, Bucureşti), şi a Irlandei de Nord, la 18 noiembrie, de la ora 21:45 (Windsor Park, Belfast), ambele meciuri în Liga Naţiunilor, dar importante şi pentru clasamentul FIFA, care va determina urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru CM 2022.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri