Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Tecuci, a fost depistat de jandarmi, de două ori în aceeaşi zi, în timp ce încerca să fure diverse lucruri, în ambele cazuri întocmindu-se dosar penal, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.

Potrivit sursei citate, ieri, în jurul orei 13,00, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul poliţie la o adresă din localitate, pentru soluţionarea unui incident.

''Ajunşi la faţa locului, jandarmii au fost întâmpinaţi de către apelant care le-a spus că în autoturismul său a observat o persoană care încearcă să sustragă diverse bunuri. Militarii s-au apropiat de vehicul, iar în interiorul acestuia au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani, care încerca să sustragă diverse bunuri. Autoturismul a fost verificat de către proprietar, care a constatat că nu îi lipseşte nimic. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei unde i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt'', precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

În aceeaşi zi, la ora 14,30, un apel la 112 reclama un alt incident în municipiul Tecuci.

Dispeceratul poliţiei a direcţionat echipajul de jandarmerie, iar la faţa locului aceştia au luat legătura cu apelantul care le-a spus că un bărbat a încercat să sustragă un topor din curtea casei.

Bărbatul în cauză a fost depistat de către jandarmi, acesta fiind aceeaşi persoană pentru care a fost întocmit actul de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cu numai o oră înainte, arată IJJ Galaţi.

Şi de această dată bărbatul a fost condus la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit un nou proces verbal de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către poliţie.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri