Orașul bihorean Marghita a intrat în anul 2021 mai curat, după ce primarul i-a scos la muncă pe toți asistații social, pe baza unui program strict de muncă. Cei care nu se prezintă vor pierde ajutorul social, potrivit StirileProTv.ro.

Asistaţii au adunat gunoaiele din parcurile oraşului, au măturat străzile şi parcările şi au curăţat şanţurile şi rigolele.

De asemenea, alături de angajaţii primăriei, au igienizat şi făcut reparaţii şi în clădirile oraşului, precum săli de sport sau case sociale.

„Beneficiarii de ajutoare sociale au lucrat în principal la curăţenie în zonele verzi din oraş. Am făcut un program strict pentru fiecare beneficiar, iar cei care nu l-au respectat suportă consecinţele. Dacă un asistat social are cinci zile pe lună de lucrat şi se prezintă doar în patru zile, pierde ajutorul social”, a declarat primarul independent Mircea Sas Adăscăliței.

În luna decembrie, din cei 108 marghiteni beneficiari de ajutoare sociale, 18 au fost apţi de muncă, dar doar 16 au şi respectat programul impus de Primărie, aşa că doi nu vor mai primi de acum ajutorul de la stat.

„În luna noiembrie a fost la fel, două persoane au rămas fără bani”, a mai spus Sas-Adăscăliţii.

Verificări în cazul asistaților care nu sunt apți de muncă

Primarul a mai spus că în perioada următoare va face verificări în cazul asistaţilor care nu sunt apţi de muncă, deoarece numărul lor este curios de mare.

Aflat la primul mandat, după ce a candidat ca independent, Marcel Sas-Adăscăliţii a luat şi decizii privind transparentizarea Primăriei Marghita.

Şedinţele de Consiliu Local sunt transmise în direct pe Facebook şi tot pe reţeaua de socializare primarul publică zilnic noutăţi privind activitatea sa şi a colegilor săi.

În plus, toate mesajele sale au şi traducere în limba maghiară, ţinând cont că în Marghita aproape jumătate dintre locuitori sunt maghiari.

Sursa foto: Primaria Marghita/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri